Conform unui sondaj IRES, Călin Popescu Tăriceanu ar înregistra o victorie zdrobitoare în faţa lui Crin Antonescu, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Tăriceanu ar obţine, în cazul unei confruntări în turul al doilea, 71% din sufragii, în timp ce Antonescu doar 29%.
Tăriceanu este cotat cu şanse ceva mai mari şi în faţa lui Victor Ponta. În ipoteza în care cei doi ar intra în turul al doilea, Tăriceanu ar obţine 52%, iar Ponta un scor de 48%.
Fondatorul celui mai proaspăt partid, Partidul Reformator Liberal, se bucură de cea mai mare încredere în rândul electoratului, 49%, fiind urmat de Sorin Oprescu, cu 44% şi Victor Ponta cu 37%. Train Băsescu strânge 29%, în timp ce Crin Antonescu, proaspăt intrat în opoziţie, primeşte încrederea a doar 15% dintre repondenţi.
PSD îl împinge pe Ponta la preşedinţie
Victor Ponta a afirmat recent că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi un candidat susţinut de USL – ceea ce ar presupune la un moment dat că acesta ar deveni preşedintele PNL-, dar nu şi al USD.
De altfel, liderii PSD exclud varianta ca social-democraţii să îl susţină pe Tăriceanu, afirmând că prima opţiune a partidului este Victor Ponta, deşi deocamdată acesta nu îşi doreşte să candideze pentru Cotroceni.
Liviu Dragnea afirmă că USD nu l-ar susţine sub nicio formă pe Tăriceanu în alegerile prezidenţiale, în timp ce Miron Mitrea a afirmat că Victor Ponta, în calitate de preşedinte al PSD, este şi politic, şi candidatul PSD la preşedinţie.














































