Conform motivării deciziei de achitare a fostului director general al CFR Mihai Necolaiciuc, luată de Judecătoria Sectorului 1 (JS1), Ministerul Transporturilor nu a făcut decât să-şi însuşească o valoare a unui prejudiciu menţionat de către organul de cercetare penală, informează Mediafax.
“În cursul cercetării judecătoreşti, deşi a fost reprezentată la fiecare termen de consilier juridic, partea civilă Ministerul Transporturilor nu a propus probe în susţinerea actiunii sale şi nici nu a adus lămuriri”, se precizează în motivarea sentinţei.
În urma analizării rechizitoriul întocmit, instanţa a constatat că procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc şi a Vioricăi Olăeru “întrucât prin plata ordinelor de plată în favoarea celor 57 de societăţi comerciale ‘a asigurat CN CFR un folos necuvenit’, fără a preciza însă în ce constă acest folos necuvenit”.
“Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a arătat că scopul săvârşirii infractiunii a fost obţinerea pentru companie de foloase necuvenite, determinat de faptul că aceasta avea de achitat facturi şi completează că ‘foloasele s-au produs în principal către 57 de societăţi comerciale care şi-au încasat facturile în acest mod’. În opinia instanţei, latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 10 lit.c din Legea nr. 78/2000 nu este îndeplinită în cauză”, se arată în documentul citat.
Judecătoria Sectorului 1 l-a achitat, în 7 ianuarie, pe fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc în dosarul în care este acuzat pentru o fraudă de 2,7 milioane euro, în legătură cu achiziţionarea unor bunuri în cadrul unui proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.
Instanţa a dispus achitarea lui Mihai Necolaiciuc pentru infracţiunea de utilizare a creditului garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
De asemenea, instanţa a dispus ridicare sechestrului instituit la data de 28 iulie 2009, de către DNA, asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Necolaiciuc.














































