Fostul șef SIE va deschide, conform deciziei Colegiului Director, această listă, care are 42 de candidați.
MRU a afirmat că Forța Civică va înregistra candidaturile la Biroul Electoral Central marți sau miercuri, dată când vor fi cunoscute și celelalte nume ale candidaților.
“Colegiul Director a hotărât prin vot ca lista să fie deschisă de președintele partidului. Mă supun votului Colegiului Director, adăugând că, în urma acestei decizii, profund democratice, statutul de prezidențiabil al Forței Civice, ales în Convenția Națională din decembrie anul trecut, nu se schimbă. Altfel spus, deschid această listă girând numele care se vor așeza pe pozițiile următoare până la poziția 42, unde sunt reprezentate toate județele țării, urmând ca la finalul competiției electorale să cedez locul unui alt membru al partidului prezent pe listă. Este o listă pe care doresc să se regăsească, și lucrurile așa stau în acest moment, cele mai bune, mai atractive, mai serioase din punct de vedere profesional nume ale partidului nostru”, a menționat liderul Forței Civice.
Întrebat ce scor speră să obțină FC la alegerile europarlamentare, el a răspuns că “doi europarlamentari ar fi prea puțin”.













































