Boardul Fondului Monetar Internaţional a aprobat prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România.

Actual

Prima şi a doua evaluare a acordului cu România aprobată. FMI laudă creșterea economică din 2013

Ca urmare, guvernul va avea la dispoziţie o sumă suplimentară de aproximativ 436,3 milioane de euro, anunță FMI.

Fondul Monetar Internaționa a aprobat și o scutire de la îndeplinirea criteriilor de performanţă cu privire la balanţa fiscală, ratată cu puţin și a aprobat cererea venită din partea guvernului de a adăuga o evaluare pe baza performanţelor de la finele lunii iunie 2014.
Consiliul FMI a discutat, de asemenea, o evaluare a acordului stand by cu România aprobat în luna martie 2011, conform căreia “obiectivele programului au fost în mare parte îndeplinite, chiar dacă progresele în privinţa agendei reformelor structurale sunt inegale şi rămân în continuare vulnerabilităţi”.

Atenție la anul electoral!
“România face progrese în cadrul acordului preventiv. Creşterea economică a atins în 2013 cel mai ridicat nivel de după criză, deficitul de cont curent s-a redus semnificativ, iar inflaţia a scăzut la un minim istoric. Cu toate acestea, economia şi sectorul financiar rămân vulnerabile la şocuri. Implementarea riguroasă a programului este esenţială pentru păstrarea stabilităţii macroeconomice în acest an electoral”, a declarat directorul general adjunct al FMI, David Lipton.

În același comunicat de presă, Lipton mai susține că România trebuie să facă în continuare eforturi “pentru întărirea transmiterii măsurilor de politică monetară. Sistemul bancar rămâne bine capitalizat, însă autorităţile trebuie să accelereze soluţionarea creditelor neperformante. Reformele structurale în sectoarele energiei şi transporturilor au făcut progrese. Preţurile la energie electrică pentru consumatorii industriali au fost liberalizate şi, de asemenea, vor fi organizate oferte publice iniţiale la primele două mari companii energetice. Progresul susținut în reforma întreprinderilor de stat, inclusiv o restructurare a companiei feroviare de marfă și o reducere a arieratelor, continuă să fie componente critice ale programului va continua să fie componente critice ale programului”, a mai spus Lipton.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top