Liviu Dragnea a afirmat că este un sistem folosit de toate partidele și care a mai fost utilizat și la alte alegeri, însă problemele au apărut doar la referendum, pentru că atunci era vorba despre Traian Băsescu. Dragnea a spus că nu este intezis de lege ca un partid să cunoască prezența la urne. ”Bineînţeles, a răspuns Dragnea întrebat fiind dacă va mai folosi respectivul sistem informatic. Acel sistem a fost folosit şi la alegerile locale şi la parlamentare. Nu am avut nicio problemă pentru că nu a candidat Băsescu. Numai la referendum am avut o problemă, se pare. Sigur că va fi folosit, este un sistem de transmitere a prezenţei la vot şi de transmitere rapidă a rezultatului final după ce se încheie votarea.
Este folosit oriunde în lume, şi îl folosesc şi celelalte partide, inclusiv PD-ul. Dar acolo a fost în regulă, era sub oblăduirea unei instituţii serioase din statul roman. Dar sistemul de transmitere a informaţiei toată lumea îl foloseşte. Unii dau telefoane, alţii prin porumbelul călător, alţii prin email. Dar faptul că tu ai dreptul să ştii prezenţa la vot nu este interzis de nicio lege”, a declarat Dragnea, la ”După 20 de ani”, emisiune difuzată de PRO TV.
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, fiind acuzat că, în timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui din 2012, a creat şi coordonat un sistem integrat de fraudare a voturilor Liviu Dragnea a transmis mesaje către preşedinţii de secţie şi către preşedinţii filialelor PSD. Procurorii arată că fizic mesajele nu erau tastate de Dragnea, dar că el era cel care compunea mesajele şi aproba trimiterea lor prin sistem.














































