România își propune să fie primul stat al UE care să ratifice Acordul de asociere cu Republica Moldova, a declarat luni la Chișinău ministrul român al Afacerilor Externe Titus Corlățean, într-o conferință de presă cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman.

Actual

România, prima ţară care va ratifica Acordul de asociere cu Republica Moldova

Șeful diplomației române a declarat în contextul discuțiilor despre situația din Ucraina că statele membre ale UE au abordat o poziție comună și coerentă de sprijin pentru Republica Moldova și Georgia, urgentând procedura de semnare a Acordurilor de asociere care le vor cuprinde și pe cele de liber schimb.

‘Ne-am propus să fim prima țară a UE care să ratifice Acordul de asociere cu Republica Moldova’, a declarat Titus Corlățean.

El a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova, menționând în același timp necesitatea continuării reformelor. ‘România susține foarte ferm integrarea europeană a Republicii Moldova’, a declarat ministrul român de Externe.

El a precizat că a venit la Chișinău împreună cu omologul său canadian John Baird, ceea ce este ‘un semnal politic foarte consistent de sprijin și solidaritate pentru Republica Moldova’.

Titus Corlățean a coprezidat la Chișinău cea de-a doua sesiune a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova — România pentru integrare europeană și a avut întrevederi cu conducerea Republicii Moldova.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top