La intrarea în sediul DNA, Nicușor Constantinescu a arătat că a adus un set de înscrisuri medicale, printre care o serie de adeverinţe şi documente recente de la Spitalul “Sfântul Ioan”, potrivit Mediafax.
Nicuşor Constantinescu a mai spus că aşteaptă de asemenea o expertiză medicală privind bolile de care suferă şi tratamentele necesare şi că, după ce îi va fi eliberată, procurorii ar putea ridica controlul judiciar în cazul său pentru a merge să se trateze în SUA.
Nicuşor Constantinescu a mai spus că “serialul Zorro” continuă în România, cu referire la percheziţiile de miercuri privindu-l pe preşedintele CJ Mehedinţi.
“Serialul ăsta cu Zroro în România a continuat şi ieri cu preşedintele CJ Duicu de la Mehedinţi. Este coleg cu mine de partid şi exact aceeaşi înscenare s-a produs şi acolo şi veţi urmări săptămânal astfel de evenimente în toată România până la alegerile din noiembrie. Este evident că se încearcă denigrarea aleşilor PSD, PNL şi toţi cei care deranjează actuala putere de la Cotroceni. Chestiunea este de la Cotroceni pentru că nu Guvernul a făcut acest sistem”, a declarat Constantinescu.
Acesta a mai spus că, în opinia sa, ceea ce se întâmplă “este o hăituială abuzivă” şi că până la o decizie definitivă orice cetăţean este nevinovat.
În plus, Constantinescu a susţinut că este normal ca un ales al poporului să modifice mai multe legi, precum Legea descentralizării, Legea ANI, spunând că forurile internaţionale şi europene au arătat că ele trebuie să sufere modificări.
“Uitaţi-vă la domnul Diaconu (Mircea Diaconu), da? El are posibilitatea să fie europarlamentar independent şi vine domnul ANI şi spune că este incompatibil. Ce legătură are? Va câştiga domnul Diaconu în instanţă, vă spun eu”, a arătat Constantinescu.
Nicuşor Constantinescu a mai spus că DNA este un instrument politic şi că aleşii ar trebui să-şi axeze interesul asupra oferirii de locuri de muncă cetăţenilor, şi nu pentru a face dosare penale.














































