Companiile internaţionale de asigurări prezente în România, care funcţionează ca societăţi pe acţiuni, s-ar putea transforma în cel mult doi ani în sucursale ale companiilor-mamă, respectiv în entităţi fără personalitate juridică, fără a mai avea obligaţia de a raporta către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit specialiştilor în asigurări.

Intern

Asiguratorii vor putea scăpa de ASF, în doi ani

Această schimbare ar putea avea loc în contextul introducerii din 2016 a noii directive europene Solvency 2, care revizuieşte modul de calcul al solvabilităţii şi standardele de managementul riscului şi care ar putea remodela substanţial industria de asigurări şi reasigurări autohtonă, notează Agerpres.

Un aspect important al acestei posibile transformări a companiilor de asigurări este legat de despăgubirea clienţilor români în cazul unui faliment, aceasta urmând să se facă prin sistemul de garantare din ţara în care are sediul compania care deţine sucursala pe piaţa românească, nu prin Fondul de garantare din România.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top