Președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat că Transnistria este una dintre „cele mai complicate” probleme moştenite după destrămarea URSS.

Actual

Vladimir Putin cere Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice blocada asupra Transnistriei

Preşedintele rus a cerut Republicii Moldova și Ucrainei să ridice blocada împotriva Transnistriei, informează ITAR-TASS, citat de Agerpres.

„Aceasta este una dintre cele mai complicate probleme moștenite după destrămarea URSS. Transnistria are o populație de peste jumătate de milion, iar oamenii au puternice atitudini proruse. Mulți sunt cetățeni ruși. Oamenii au propriile convingeri referitor la modul în care să-și construiască viitorul, soarta. Aceasta nu este altceva decât o manifestare a democrației, dacă le vom permite să facă după cum doresc”, a afirmat Vladimir Putin.

Preşedintele Rusiei a mai spus că trebuie ridicată blocada împotriva Transnistriei.

„Desigur, dialogul trebuie purtat și cu Moldova, și cu Ucraina, trebuie intensificate negocierile pe linia ‘5+2′, trebuie ridicată blocada ale cărei urmări negative sunt resimțite de oamenii care locuiesc în Transnistria. (Blocadă n.r.) și din partea Moldovei, și din partea Ucrainei. Spre granița cu Transnistria, din partea Ucrainei au fost deja trimise formațiuni armate naționaliste. Desigur, unei asemenea situații trebuie să i se pună capăt cât mai urgent’, a afirmat președintele rus, Vladimir Putin.

Deputaţii Sovietului Suprem de la Tiraspol au aprobat în unanimitate de voturi o propunere adresată Dumei de Stat şi preşedintelui rus Vladimir Putin prin care cer alipirea la Rusia şi recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top