Autoritățile americane au adoptat o lege care interzice prezența pe teritoriul american a ambasadorilor Organizației Națiunilor Unite (ONU) bănuiți de a fi participat la activități teroriste sau împotriva Statelor Unite ale Americii.

Actual

Obama a semnat o lege care interzice acordarea vizei ambasadorului iranian

Diplomatul vizat este Hamid Aboutalebi, ambasadorul iranian la ONU.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a promulgat vineri o lege care îi lipsește de viză pe ambasadorii ONU considerați o amenințare pentru SUA și sau implicați în terorism. „Actele de spionaj sau de terorism împotriva Statelor Unite sau aliaţilor noştri sunt, fără îndoială, de o gravitate extremă”, a spus președintele american. Liderul de la Casa Albă susține că legea nu contrazice dreptul președintelui de a accepta sau nu cererea de acreditare a unui ambasador.

Potrivit administrației Obama, Hamid Aboutalebi, ambasadorul statului Iran la Organizația Națiunilor Unite a luat parte în 1979 la luarea de ostatici de la ambasada americană din Teheran. Timp de 444 de zile, 52 de cetățeni americani au fost captivi ai islamiștilor iranieni.

Aboutalebi susține că este nevinovat și că a fost doar translator la nefocieri între Iran și SUA, relatează Mediafax. Refuzul SUA de a-i acorda viză face imposibilă activitatea sa de ambasador ONU, sediul organizației fiind în orașul american New York.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top