Horia Tecău şi partenerul său la dublu, olandezul Jean-Julien Rojer, s-au calificat în sferturile de finală ale BRD Năstase Ţiriac Trophy.

Actual

BRD Năstase Ţiriac Trophy – Hănescu s-a oprit în optimi, Tecău merge în sferturi

La simplu, au mai rămas în cursă doar doi români, după ce Victor Hănescu a pierdut în fața francezului Gilles Simon.

Cuplul Horia Tecău – Jean-Julien Rojer, principalii favoriţi ai turneului de la Bucureşti, au trecut cu 6-0, 6-4 de francezii Nicolas Mahut şi Adrian Mannarino. În turul următor, perechea româno-olandeză va juca împotriva britanicilor Colin Fleming şi Ross Hutchins. Fleming şi Hutchins s-au calificat în sferturi după ce au învins cu 7-5, 6-3 dublul german Christopher Kas/Martin Emmrich.

Horia Tecău este deţinător al titlului la Bucureşti, pe care l-a câştigat anul trecut în tandem cu Max Mirnîi din Belarus. Românul a câştigat şi ediţia din 2012, împreună cu suedezul Robert Lindstedt.

Hănescu: “Nu am ce să-mi reproşez”

Tot miercuri, în turneul de simplu, Victor Hănescu a fost eliminat în turul doi de francezul Gilles Simon, al patrulea favorit. Simon, câştigător de trei ori la Bucureşti, în 2007, 2008 şi 2012, a revenit după ce a pierdut primul set şi s-a impus în două ore cu 2-6, 6-3, 6-3.

„Am început foarte bine meciul. Am jucat excepţional, am avut o varietate foarte mare de lovituri, dar a fost foarte greu să menţin acest ritm. Nu am ce să-mi reproşez, am jucat bine, m-am simţit bine. Mi-a plăcut cum am jucat azi şi cred că voi avea rezultate foarte bune pe zgură”, a spus Hănescu la finalul întâlnirii.

În competiţie au mai rămas doi români, Adrian Ungur şi Marius Copil, ambii urmând să joace astăzi pentru calificarea în sferturile de finală.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top