În timp ce Traian Băsescu şi Elena Udrea susţin că modificarea este binevenită, europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că de fapt se asigură protecţie pentru “baronii PSD” și sugerează că s-a dorit scoaterea DNA din joc pentru ca primarii să ajungă pe mână parchetelor locale, acolo unde au influență.

Intern

Traian Băsescu în contradicţie cu Macovei pe legea care permite aleşilor delegarea atribuţiilor

 
Traian Băsescu are un discurs aproape identic cu cel al Elenei Udrea pe tema Legii nr. 20/2014 care modifică Legea nr.215/2001 a administrației locale, modificare care permite ca primarul și președintele de consiliu județean pot delega atribuțiile, inclusiv funcționarilor publici de specialitate.

Traian Băsescu: Legea e corectă
Traian Băsescu susţine că legea nu acoperă aleşii în faţa legii şi a subliniat că primarii sau şefii de consilii judeţene nu vor delega atribuţiile decât dacă au încredere în funcţionari. El a mai spus, aducând în atenţie experienţa sa de fost primar al Capitalei, că nu era normal ca primarul să răspundă întodeauna, inclusiv în unele cazuri în care neregurile erau făcute chiar de funcţionari. “Am considerat că promulgarea legii e corectă şi că legea e corectă. Se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, preşedinţi de CJ. Din ce să trăim dacă nu ai spectacol?
Un primar va delega responsabilităţi dacă are încredere în aparatul lui. Eu, ca primar general, am avut foarte multe plângeri penale pe acte care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri şi toată răspunderea era a primarului. Nimeni, datorită prevederilor din legea 251, nimeni nu chema pe nimeni altcineva decât pe primar, în condiţiile în care, de multe ori, aveai senzaţia că propriii tăi funcţionari mergeau cu BMW-uri, iar primarul semna. Totul se aranja la niveluzl funcţionarilor, primarul primea – nu ştiu dacă vă imaginaţi ce e pe biroul unui primar de Capitală: ţi se pun două teancuri de nu te vezi de după ele. Toate au în spate lucrul funcţionarilor, dar singurul care răspundea era primarul. Aveam zilnic 20-30 de dispoziţii de restituire şi funcţionarii erau extrem de grijulii. Aveau grijă să pună în spatele dispoziţiei de restituire toate documentele. Primarii riscă să fie victime sigure şi cu acuzaţii de corupţie dacă semnează acte fără să aibă un aparat perfect privind semnătura pe care o dau. Am avut şansă, dar m-au costat foarte mult avocaţii. Imaginaţi-vă câte case s-au dat pe legea 10 şi câţi chiriaşi au reclamat.
Vă asigur că vor fi primari care vor delega foarte mult şi primari care vor delega foarte puţin. Asumarea de responsabilitate pe semătură e un lucru extrem de important şi de care depinde chiar viaţa şi libertatea ta, a celui care semnezi. În legea 251, responsabil e primarul. Se poate delega dar nu se va da toată responsabilitatea, titularul rămâne primarul. Nimeni nu-i scuteşte pe cei care au făcut infracţiuni până acum de întâlnirea cu procurorii DNA”, a afirmat Băsescu care spunea că de multe ori semna…ca primarul, fără să ştie cum adevărul din spatele unor documente întocmite de către funcţionari.

Monica Macovei: Baronii PSD vor să scape de DNA
De cu totul altă opinie este Monica Macovei, care a arătat, pe Facebook, efectele pe care legea le va produce, în opinia sa:
“1. Transfer de responsabilitate penală: baronii locali ai PSD își asigură imunitatea pentru hoție și sărăcirea românilor și încearcă să paseze răspunderea penală, adică posibili ani de închisoare, către funcționarii publici;
2. Presiuni și constrângeri asupra funcționarilor publici: oamenii de bună-credință care lucrează în admnistrația locală vor fi supuși amenințărilor și presiunilor mafiei locale politice;
3. Baronii PSD vor să fure cu mâna altora: politicienii nu își mai asumă avize, autorizații, contracte, servicii, toate pe bani publici. Adică au liber să fure cu mâna altora;
4. PSD nu mai vrea ca aceste fapte să fie anchetate de DNA: competența DNA este atrasă și de calitatea făptuitorului. Dacă primarul sau președintele CJ nu mai semnează actele instituției, atunci eventualele fapte de corupție nu vor mai fi anchetate de DNA, ci de unități de parchet locale, care nu au dovedit toate același nivel de profesionalism și determinare ca DNA”.

Udrea: În unele cazuri, legea este binevenită
Elena Udrea consideră că este puţin probabil ca cei cărora le sunt delegate competenţele de către primari sau preşedinţii de consilii judeţene, să încalce legea la îndemnul aleşilor, iar dacă o vor face, vor suporta consecineţele. “Dacă un primar sau preşedinte de CJ – că baroni nu cred că vor mai fi, nu cred că mai apucă baronii să pună în practică legea asta – îşi deleagă competenţele şi apoi încearcă să forţeze un funcţionar din primărie sau de CJ să facă ceva, păi ăla n-o face niciodată. Nu-şi pune nimeni pielea în saramură. Ce se întâmpla odată în societate nu se mai întâmplă. (…) Nimeni nu îndrăzneşte să-i ceară cuiva să încalce legea. Să zicem că-i cineva suficient de nebun să-i ceară cuiva să încalce legea. Unu: ăla nu face aşa ceva. Dacă o face şi-şi asumă, în momentul în care vine Parchetul, că înţeleg că acolo problema e că nu funcţionează DNA-ul, ok, dar funcţionează alt Parchet, Parchetul General sau parchetul din teritoriu în cazul celui care are delegare (…) Mai greu e cu toate instituţiile, nu numai cu Parchet la nivel local. Acolo unde au fost, baronii şi-au subordonat şi serviciile, şi justiţia, tot. Baronii au controlat toate instituţiile la nivel local. Dar în momentul în care îl cheamă parchetul, credeţi că ăla nu spune? Spune. Mi-a spus să semnez şi am semnat…Dar nu este aşa de uşor”, a afirmat deputatul PMP.
Elena Udrea a mai spus că în unele situaţii, această modificare legislativă ete binevenită. “Am luat exemplu fostului primar de Capitală, Traian Băsescu, care a avut sute de procese privind retrocedările, pentru că pe lege primarul semnează ca primarul dosare de retrocedare pe care le fac directorii din primărie. Primarul semnează ca primarul, apoi te dă pe tine în judecată pentru că legea spune că numai primarul poate fi chemat în judecată. Este o situaţie în care este binevenită această delegare de competenţă. Cine vrea să facă infracţiuni, probabil că le va face oricum. Dar există în continuare sancţiunea penală în cazul celui care fie instigă la infracţiune, baroni sau primari, fie a celui care o săvârseste efectiv. (…) Eu nu cred că mai există acuma atâta uşurinţă în a mai încalca legea. Să ştiţi că se simte peste tot, nu numai în clasa politică, şi în mediul de afaceri şi în rândul funcţionarilor publici. Nu mai există aşa o uşurinţă în a spune putem face orice”, a mai arătat Udrea.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top