Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş a anulat autorizaţia de mediu emisă pentru activitatea SC Global ECO Center SRL Cîmpulung exercitată pe amplasamentul fostei platforme ARO.

Intern

Autorizația de mediu pentru depozitul de deşeuri de pe platforma Aro Câmpulung a fost anulată

La începutul lunii octombrie la această societate de colectare, tratare şi eliminare a deşeurilor periculoase a avut loc un incendiu, ocazie cu care s-au demarat o serie de controale. Din cauza faptului că neconformităţiile constatate de Garda Naţională de Mediu (GNM) în urma controalelor nu au fost remediate în totalitate acum le-a fost anulată autorizaţia de mediu.
Incendiul puternic izbucnit, la începutul lunii octombrie, la acoperişul unei hale de depozitare a materialelor reciclabile de pe platforma fostei fabrici Aro din Câmpulung Muscel, a demarat o serie de controale de firme de deşeuri periculoase şi nepericuloase din Argeş.
Locuitorii din oraș au depus şi o petiţie în care reclamau că de cîteva luni au sesizat mirosuri de substanţe chimice şi suspectează că în depozitul administrat de o firmă din Iaşi sînt deşeuri toxice care le pun sănătatea în pericol. Pentru neconformităţile constatate GNM-CJ Argeş, în luna aprilie 2013 a aplicat SC Global Eco Center SRL o amendă contravenţională în valoare de 100 000 lei (pentru nerespectarea condiţiilor stabilite de agenţia locală pentru protecţia mediului prin actul de reglementare – autorizaţia de mediu). Totodată, a solicitat agenţiei locale de mediu “notificarea prealabilă a agentului economic pentru suspendarea autorizaţiei de mediu”. În luna iulie s-a efectuat o nouă verificare, constatînd că nu au fost remediate neconformităţile constatate la controlul anterior şi că pe amplasament exista un stoc mare de deşeuri periculoase şi nepericuloase. GNM – CJ Argeş a solicitat din nou agenţiei locale de mediu aplicarea prevederilor articolului 17, alin. (3) din OUG 195/2005, privind protecţa mediului, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la demararea procedurii prealabile suspendării autorizaţiei de mediu a SC Global Eco Center SRL Cîmpulung, atenţionînd totodată asupra stocului mare de deşeuri de pe amplasament şi asupra legislaţiei în domeniul deşeurilor şi pentru aprobarea “Formularelor pentru transportul de deşeuri periculoase- Anexa 1”, (Legea nr.211/2011, privind regimul deşeurilor şi HG nr.1061/2008, privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României). Astfel, APM Argeş a emis Notificarea nr. 5/13.08.2013 către SC Global Eco Center.

Urmarea incendiului din data de 02.10.2013 care a avut loc la SC Global Eco Center  – Cîmpulung, Garda Naţională de Mediu a dispus măsuri în scopul protecţiei mediului în sarcina agentului economic. Una dintre măsurile impuse a fost: “Se interzice desfăşurarea activităţilor de de colectare, depozitare suplimentară faţă de stocurile de la data de 04.10.2013, tratare deşeuri nepericuloase/periculoase, colectarea şi epurarea apelor uzate la punctul de lucru din Cîmpulung Parcul Industrial „Cîmpulung Industrial Park” – Activul ARO Argeş. Termenul a fost pînă la dată cînd se vor respecta condiţii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului, dată comunicată şi G.N.M. în scris de către autoritatea de reglementare a protecţiei mediului.” G.N.M a transmis I.P.J. Argeş solicitarea cu privire la efectuarea de cercetări care să stabilească existenţa/inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de „poluare accidentală datorită nesupravegherii instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare menţionate in autorizaţia de mediu”.

La expirarea termenului dispus prin Notificarea nr. 5/13.08.2013, GNM – CJ Argeş a efectuat un nou control (15-17.10.2013), constatînd că neconformităţile constatate la controalele anterioare, care au făcut obiectul notificării, nu au fost remediate şi în consecinţă a depus la emitentul autorizaţiei(APM Arges) actul de control şi solicitare pentru suspendarea autorizaţie  de mediu.

La expirarea termenului dispus prin Dispozitia nr. 7 din 18.10.2013 privind suspendarea autorizaţiei de mediu pentru activitatea SC Global Eco Center SRL, exercitată pe amplasamentul din municipiul Câmpulung, GNM a efectuat un nou control, în urma cpruia s-a constat că neconformitățile nu au fost remediate, ca urmare, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş a anulat autorizația de mediu emisă pentru activitatea SC Global ECO Center SRL Câmpulung, exercitată pe amplasamentul fostei platforme ARO.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top