Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Iaşi, că abia aşteaptă să sărbătorească momentul în care cetăţenii Republicii Moldova vor avea dreptul să circule liberi prin Europa, acesta fiind şi un pas important către aderarea României la spaţiul Schengen, informează Agerpres.

Intern

Geoană: Scoaterea vizelor pentru cetăţenii din R. Moldova, pas important pentru aderarea României la Schengen

El a spus jurnaliştilor că decizia Uniunii Europene de a elimina vizele pentru moldovenii de peste Prut reprezintă cea mai bună veste pe care Uniunea Europeană a dat-o în ultimii ani.

‘Este depăşire a unui stereotip cu privire la noii veniţi în Europa. Este un gest de dreptate pentru cetăţenii din Republicii Moldova. Din punctul nostru de vedere, al României, este un pas important către aderarea României la spaţiul Schengen. În clipa în care moldovenii sunt liberi să circule, este clar că în acel moment de facto graniţa Europei din punct de vedere al spaţiului liber de circulaţie, spaţiului comercial şi spaţiului politic s-au mutat cel puţin până la Nistru. De abia aştept să sărbătorim cu toţii momentul în care moldovenii vor putea circula liberi prin Europa’, a spus Mircea Geoană.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top