Totul depinde numai şi numai de ea acum.
Debutul excelent pe zgura de la Roland Garros (6-0, 6-2 cu Alisa Kleybanova) al Simonei Halep a coincis cu eliminarea prematură a celor mai bune două jucătoare ale lumii în clasamentul WTA, Serena Williams şi Na Li. Astfel, jucătoarea noastră ar putea profita de culoarul extrem de favorabil pe care îl are spre primul său titlu de Grand Slam.
Pentru următoarele două tururi – cu britanica Heather Watson sau apoi cu Torro Flor sau Rybarikova, românca nu ar trebui să-şi facă probleme. Va urma apoi, cel mai probabil, meciul cu tânăra americancă Sloane Stephens, pentru ca în sferturile de finală Halep să o întâlnească pe una dintre următoarele jucătoare: Petra Kvitova, Ana Ivanovic sau Svetlana Kuzneţova. În semifinale, compatrioata noastră va da peste Jelenei Jankovici (dacă aceasta nu va fi eliminată până atunci), pentru ca într-o eventuală finală să se lupte cu Maria Sharapova, cea care a învins-o în finala de la Madrid sau cu numărul trei mondial, Agnieszka Radwanska.














































