DNA a precizat, înttr-un comunicat de presă, că a dispus extinderea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în cazul procurorului Vasile Şelaru de la Parchetul Tribunalului Vaslui.
“Noua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului Vasile Şelaru se justifică prin aceea că, în 18 august 2014, cu ocazia inventarierii bunurilor personale deţinute în biroul de lucru de la Parchetul Tribunalului Vaslui, în fişetul său au fost identificate 65 cartuşe cu glonţ, deţinute fără drept. Persoanei în cauză i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat raportată la noile acuzaţii”, a precizat DNA.
Procurorul Vasile Şelaru a fost arestat preventiv în 28 iulie, decizia fiind definitivă.
Secţia pentru procurori a CSM a hotărât, în data de 11 august, suspendarea din funcţia de procuror a lui Vasile Şelaru din cadrul Parchetului Tribunalului Vaslui, ca urmare a rămânerii definitive a măsurii arestării preventive luate faţă de acesta.
Procurorii DNA au precizat că, la sfârşitul anului 2013, motivând că are influenţă asupra mai multor magistraţi de la instanţele de control judiciar din judeţul Iaşi, procurorul Vasile Şelaru i-a promis unei persoane că va face demersuri pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de recurs.
Astfel, el i-a cerut cu împrumut persoanei respective suma de 13.000 de lei, fără a stabili un termen clar de restituire. După aproximativ trei săptămâni de la primirea împrumutului, procurorul a restituit suma de 5.000 lei, iar diferenţa de 8.000 lei a fost păstrată pentru continuarea demersurilor promise.
Procurorii DNA au mai menţionat că, Vasile Şelaru, lăsând impresia că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie din cadrul IPJ Vaslui care avea spre soluţionare o cerere de avizare a unei firme de pază, a solicitat suma de 700 de lei, pentru a-l determina pe poliţist să rezolve favorabil acea cerere.
De asemenea, în 29 mai, Vasile Şelaru i-a promis unei persoane că va interveni pe lângă un procuror de la Parchetul Judecătoriei Bârlad care supraveghea cercetările într-un dosar penal, acceptând pentru această intervenţie cazarea într-un imobil de pe litoralul românesc. Pentru a crea acestei persoane convingerea că influenţa pe care o are asupra procurorului de caz este reală, în 30 mai Şelaru a mers la sediul Parchetului Judecătoriei Bârlad, unde a intrat o perioadă scurtă de timp.














































