Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia a anunţat miercuri că premiul Nobel pentru Chimie din 2014 a fost acordat cercetătorilor Eric Betzig (SUA), Stefan W.

Actual

Nobelul pentru chimie, decernat unui cercetător născut la Arad

Hell (Germania) și William E. Moerner (SUA). Hell este cetăţean german de origine română, el fiind născut la Arad.

Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru “dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”.

Cercetătorul Stefan W. Hell este cetățean german de origine română, născut la Arad, în anul 1962. Acesta este directorul Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen, Germania, acolo unde a emigrat în 1981.

Joi urmează să fie atribuit Premiul Nobel pentru Literatură, unde Mircea Cărtărescu este cotat cu șanse mari, alături de scriitori celebri.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top