Guvernul a decis ca o parte din Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu în perioada în care acesta a fost şef al statului, să fie rezervată ca reşedinţă oficială unei persoane care a fost preşedinte al României, pentru a fi evitate în viitor probleme locative de genul celor cu Băsescu.

Intern

Spațiu din Palatul Primăverii, rezervat pentru un viitor fost președinte

Printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri, Executivul a decis ca un spaţiu din clădirea aflată pe Bulevardul Primăverii nr. 50 din Bucureşti să fie trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi rezervat ca reşedinţă oficială pentru o persoană care a avut calitatea de şef al statului român, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

La această adresă se află Palatul Primăverii, reşedinţa lui Ceauşescu din perioada regimului comunist, care în primăvara anului trecut a fost transferat de Guvern în proprietatea publică a statului şi scos, astfel, din baza de protocol, pentru a fi vândut. Până la acest moment nu a fost însă organizată o licitaţie de vânzare.

Sursele citate afirmă că a fost decisă rezervarea unui astfel de spaţiu pentru a fi evitate în viitor probleme similare celor înregistrate la atribuirea recentă a unei locuinţe pentru fostul preşedinte Traian Băsescu.

Totodată, hotărârea de Guvern nu ar conţine vreun nume de fost şef de stat căruia i-ar fi destinat imobilul în cauză.

Conform datelor istorice, Palatul Primăverii a fost proiectat de arhitectul Cezar Lăzărescu în 1964-1965 după indicaţiile soţilor Ceauşescu, iar Elena Ceauşescu s-a ocupat personal de alegerea candelabrelor şi a mozaicurilor, având piscină, solar şi saună. Palatul dispune de un teren aferent rămas de 14.830 de metri pătraţi.

După revoluţia din 1989, la televiziune au fost prezentate imagini din clădire, în care soţii Ceauşescu locuiseră în ultimii 25 de ani de viaţă, inclusiv cu baia în care robinetele erau din aur.

Anul trecut, la momentul la care a decis trecerea imobilului în proprietatea privată a statului în scopul vânzării, Guvernul arăta că, din analiza activităţii curente, a rezultat că acesta nu este folosit, în cel mai bun caz existând 3-4 delegaţii oficiale pe an care îl utilizează şi că valorificarea prin închiriere nu este rentabilă deoarece costurile de întreţinere şi administrare sunt foarte mari, ceea ce ar impune un nivel ridicat al chiriilor plătite de cei care îl folosesc.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top