Uitați-vă pe câmp românilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi

Originea şi studiile

S-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848.

Activitatea politică

În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de “craiul munţilor”.

Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o şedere de 10 luni la Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.

Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara. Copleşite de armatele austriece şi de cele ruseşti, trădate de unii generali, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.

După 1848

În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra şi a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.

Viaţa privată

Iubita cu care a avut cea mai îndelungată relaţie a fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o tânără maghiară din Abrud.[1] Tatăl Johannei Farkas locuia în Abrud, unde activa fie ca preot[2], fie ca avocat[3]. Se numea Tamás Farkas şi era protestant de confesiune unitariană. Mama Johannei era de religie romano-catolică. Potrivit datinii, Háni a fost botezată în confesiunea mamei. Tânăra se născuse în 1834 şi era cu zece ani mai tânără decât Iancu. O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş[4] menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1848, când maiorul Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.

Sfârşitul

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă “Gorunul lui Horea”.