Actual

Fostul președinte al Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, a încetat din viață

Fostul președinte italian Carlo Azeglio Ciampi, o autoritate morală foarte respectată în țara sa, a încetat din viață vineri, la vârsta de 95 de ani, a anunțat șeful guvernului, Matteo Renzi, transmit Reuters și AFP.

„Un gând de recunoștință omului instituțiilor care a slujit Italia cu pasiune”, a scris Matteo Renzi pe Twitter.

La rândul său, ministrul de externe Paolo Gentiloni a salutat în Carlo Azeglio Ciampi ‘un mare om de stat italian’.

În lunga sa carieră, Ciampi a fost președinte al Italiei, prim-ministru și guvernator al Băncii centrale, și a jucat un rol cheie în adoptarea monedei euro de către țara sa.

După o diplomă universitară în literatură în 1941 de la Scuola Normale Superiore din Pisa, una dintre universitățile cele mai prestigioase din țară, a obținut o diplomă în drept de la Universitatea din Pisa în 1946. În  același an a început să lucreze la Banca d’Italia. În 1960,  a început să lucreze în administrația centrală a Banca d’Italia, în 1973 a devenit secretar general, în 1976  vice-președinte, iar în 1978 a devenit președinte general. În octombrie 1979 a fost nominalizat la funcția de guvernator la Banca d’Italia și președinte al Ufficio Italiano Cambi, funcții în care a lucrat până în 1993. Din aprilie 1993 până în mai 1994 a fost prim-ministru, dezvoltând un guvern de tranziție. După aceea a devenit Ministru de Finanțe (din 1996 până în mai 1999). Se crede că el este cel care a reușit îndeplinirea criteriilor pentru aderarea la Euro de către Italia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top