#pebune

Mă pregătesc să candidez. Independent. La Senat. În circumscripția 42 București. Cu sprijinul echipei Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor. Independent nu înseamnă nicidecum singur. Fac tandem cu Vișinel Bălan, care a decis să revoluționeze sistemul de protecție socială, din postura de deputat. E un proiect cât se poate de neconvențional pentru mine, drept pentru care îl voi documenta public în cel puțin două iterații sigure: acum și luna viitoare. Acum, raportul de stare la zi. Luna viitoare, lecțiile învățate. Ce va fi să fie, va fi. Fie mie!

La modul cel mai lipsit de echivoc, și dur deopotrivă, cu putință candidatura înseamnă în acest moment semnăturile de susținere, în calitate de independent, necesare conform legii. Penitența obligatorie: 20000 la număr, de semnături, până pe 20 octombrie – ca să fie totul în bună ordine. Odată pășit acest prag, despre care nu comentez aici, am căderea să cer apăsat bucureștenilor votul pentru a da viață visului nostru comun, pe numele său România pe bune. Kilometrul zero? Limpede ca lacrima: România pe bune începe cu Școala pe bune.

Am decis să vă fac părtași călătoriei mele inițiatice, fiindu-vă însoțitor în trecerea prin trei sfere concentrice prin care am trecut eu însumi, din lăuntru spre afară: împăcarea cu mine; răspunsul celor apropiați; și, evident, proiectul în sine. Mulțumesc aici echipei Q Magazine, pentru gestul elegant de a fi anunțat în exclusivitate decizia mea, în 18 septembrie. Chapeau!

În ce mă privește, sunt gata de drum. L-am și început, de altfel, cu un confort interior care mă bucură și îmi dă încredere că voi împlini ce am de împlinit. Acționez calm, cald și cerebral deopotrivă, ca la carte. Nu cer puterea. O iau, pur și simplu. Am nevoie de putere suficientă pentru două proiecte sacre și nenegociabile: Școala pe bune; România pe bune.

Dincolo de mine însumi, cu adevărat tulburător, însă, a fost semnalul intens de bucurie curată și sprijin fără rezerve din partea tuturor celor apropiați mie – familie, prieteni, coechipieri de cursă lungă într-ale educației pe toate palierele sale. Toți simțim că suntem într-un proiect frumos, al cărui timp tocmai a sosit. Numele sunt câtă frunză și iarbă, și toate se știu. Unul singur rostesc eu aici, convins fiind că voi primi înțelegerea și acceptarea celorlalți, față cu îndrăzneala mea, una de toată buna-credință cu putință: prof. univ. dr. Ioan Dzițac, rectorul Universității „Agora” din Oradea. Respect, domnule profesor! A spune că sunt profund onorat de forța „curajului social” (Rollo May) cu care foarte mulți au girat, prin mesajele de susținere, proiectul pe care l-am propus este un enunț mult prea sărac, pe care doar un singur cuvânt îl poate salva în mod onest: MULȚUMESC! Pentru mine, starea de fapt curentă este fără precedent: mesajul a devenit, pur și simplu, viral în conversația celor interesați real de Școala pe bune. Și de România pe bune.

La urmă, Proiectul.

România pe bune înseamnă Unirea, acum. 1 Decembrie, adică Ziua Națională a României, nu înseamnă altceva decât Marea Unire de la 1918. Nu avem voie să ne dăm lași după cireșul vremelnicelor noastre neputințe și ipocrizii, mințind cinic că albul e negru și negrul, alb. Este menirea generației noastre și a copiilor noștri să împlinim reunificarea românilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a sta noi cu fruntea sus, cum se cuvine, și a nu ne înghiți pământul de rușinea că n-am făcut ceea ce istoria ne-a menit să facem. Noi, și nu alții. Acum, și nu altădată.

Școala pe bune înseamnă Educație de secol XXI pentru o Românie de secol XXI. Educaţia este, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii zece-douăzeci de ani. Miza istorică este succesul sau eşecul României, iar focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a Educaţiei pe toate palierele sale, într-o manieră fără precedent până în acest moment – incomparabilă cu oricare dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori –, adică pe schimbarea paradigmei Educaţiei, reprezintă condiţia critică de succes. Timpul va proba.

La urmă, ca întotdeauna, „jocul cu mărgele de sticlă”. Sau, altfel dar la fel, starea de grație poetică, binecuvântată de Odysseas Elytis:

„Toate frunțile libere / iar ca sentiment / un cristal”.