Samsung a anunțat oficial marți suspendarea producției și vânzării telefoanelor Galaxy Note 7, dupa ce cazurile în care aceste telefoane au luat foc din senin, chiar și terminalele care înlocuiesc prima serie, s-au înmultit.
Compania a anunțat clienții care au în posesia lor un Samsung Note 7, chiar si unul înlocuit deja, că pot cere banii înapoi sau acesta le poate fi înlocuit cu un alt model de telefon produs de Samsung.
Autoritățile sud-coreene au anunțat că au descoperit un nou defect de producție la Galaxy Note 7, cel mai popular smartphone produs de Samsung.
La randul său, Comisia pentru Siguranta Consumatorilor din Statele Unite spune ca va continua investigatia în cazul celor cel putin 5 incidente în care un astfel de smartphone a luat foc sau s-a supraîncălzit.
Decizia Samsung de a opri producția Note 7 a fost luata în cooperare cu autoritățile din China si SUA, în condițiile în care doi operatori americani au oprit preschimbarea și vânzarea telefoanelor, potrivit Hotnews.
Scandalul a afectat deja grav reputația celui mai mare producator de smartphone-uri din lume.














































