Basarabenii aleg între Occident și Rusia. Maia Sandu promite o țară normală, „ca afară”, în timp ce Igor Dodon are în vedere consolidarea relațiilor cu Patria Mamă. Astăzi, 30 octombrie, au loc alegeri prezidențiale pentru prima dată în ultimii 20 de ani, iar la vot sunt așteptați aproximativ trei milioane de alegători, atât în Moldova cât și în România.
Favoritul scrutinului ar fi Igor Dodon, cotat cu aproximativ 40%. După retragerea din cursă a democratului Marian Lupu nu au mai fost realizate alte sondaje, dar se pare că fruntaș este tot Dodon, candidatul prorus. Pe locul al doilea a trecut Maia Sandu, fost ministru al educației și candidat proeuropean susținut de Lupu.
Pentru Occident

Maia Sandu, candidatul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, este economist și a ocupat funcția de ministru al educației al Repuclibii Moldova între 24 iulie 2012 și 30 iulie 2015.
A absolvit Academia de Studii Economice a Moldovei și Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Moldovei. A studiat de asemenea la Harvard Kennedy School of Government, de unde a obținut titlul de Master în administrație publică.
„Evident că acest Parlament nu poate fi îmbunătățit astfel încât să ne servească pe noi. Noi trebuie să ajungem într-un moment la alegerile parlamentare și să schimbăm această clasă politică definitiv, dar trebuie să o facem după lege. Trebuie să creăm noi aceste condiții în care să putem să avem alegerile anticipate, dar eu o sa pun presiune pe ei prin toate mijloacele posibile”, a declarat Maia Sandu, prezentându-și planurile ambițioase.
În cazul câștigării alegerilor, planul Maiei Sandu este de a dizolva urgent Parlamentul și de a organiza alegeri înainte de termen. Candidatul PAS susține că va face mari schimbări, va fi un „președinte creativ”, folosind atât „pârghii interne cât și externe” în vederea atingerii obiectivelor. De asemenea, aceasta consideră că viitorul procuror general va „curăța clasa politică de corupți, iar la viitoarele alegeri parlamentare corupții nu o să mai poată candida pentru funcții”.
Pentru Rusia

Igor Dodon, candidatul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova este de asemenea economist și a ocupat funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova din 2008 până în 2009 și ministru al economiei și comerțului din 2006 până în 2009.
Este absolvent al Facultății de Economie din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova și al Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova. A absolvit ulterior Facultatea de Drept în Economie din cadrul Institutului Internațuional de Management. A obținut titlul de Doctor în științe economice la Academia de Studii Economice din Moldova, titlu problematic, întrucât acesta ar fi plagiat după doi profesori români. Teza de dctorat conține pasaje și fragmente preluate din lucrarările „Bursa” de Ioan Popa și „Tranzacții bursiere”, de Mihaela Gradu.
Pe site-ul de promovare propriu, candidatul socialist Dodon își publică planurile de „salvare” a țării. Printre acestea se numără „oprirea genocidului social împotriva propriului popor”, „restabilirea dreptății sociale”, „protejarea valorilor creștine și familiale”, „unirea societății moldovenești” și nu în ultimul rând, „restabilirea relațiilor cu Federația Rusă”. Dodon are fără dar și poate un discurs socialist, excepție făcând „protejarea valorilor creștine”.
Acuzații dure

Iurie Leancă, din partea Partidului Popular European din Moldova, susține că Igor Dodon „este pregătit să dea foc Moldovei ca să ajungă președinte, iar că Maia Sandu „nu este deocamdată pregătită să fie președinte”.
Candidatul PPEM luptă, bineînțeles, împotriva celor doi concurenți, dar lansează acuze grave la adresa candidatului favorit, Dodon: „Igor Dodon este periculos. Dodon pretinde că este antisistem, dar a fost ministru. Plânge mila săracilor, dar ca un socialist adevărat de caviar, mănâncă mult mai mult decât câștigă. Primește bani din offshore-uri obscure. În 2006 era în favoarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, astăzi este împotrivă. Dar nu mă voi mira dacă mâine, în cazul în care se schimbă interesul, se întoarce din nou”, a afirmat fostul prim-ministru într-un briefing de presă.
În primul tur al scrutinului prezidențial candidează din partea Partidului Popular European din Moldova Iurie Leancă. Acesta este diplomat și politician, prim-ministru al Republicii din 30 mai 2013 până în 10 decembrie 2014. Și-a început cariera în serviciul diplomatic sovietic, a fost secretar secund la ambasada Uniunii Sovietice din București. Din 1991 a fost încadrat în Ministerul de Externe al Republicii Moldova, iar între 1993 și 1997 a fost ministru consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. Din 2009 până în 2013 a fost prim-viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova.















































