CNN
Actual

Al 45-lea președinte al SUA a depus jurământul. Discursul celui mai puternic om al planetei

Donald Trump, cel mai în vârstă şi cel mai controversat preşedinte din istoria SUA, a depus jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii care are loc la Washington, în faţa clădirii Capitoliului. Peste 900.000 de oameni participă la ceremonie.

ACTUALIZARE: – Donald Trump a părăsit platforma Capitoliului, după ce a devenit al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, şi pleacă cu familia sa spre Casa Albă. Barack şi Michelle Obama au decolat pentru ultima dată cu avionul prezidenţial Air Force One spre Palm Springs, potrivit Digi24.ro.

ACTUALIZARE: – La Capitoliu, Donald Trump a semnat actele oficiale.

ACTUALIZARE: Donald Trump a depus jurământul și este, oficial, al 45-lea președinte al Statelor Unite.

Jurământul: Eu, Donald Trump, jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

„Timp de prea mult timp, un grup mic din capitala ţării a cules roadele guvernării, în timp ce poporul a plătit preţul. Washingtonul a înflorit, dar poporul nu s-a bucurat de o parte a bogăţiei. Politicienii au prosperat, dar locurile de muncă au fost desfiinţate, iar fabricile au fost închise. Sistemul s-a protejat pe el, dar nu pe cetăţenii ţării noastre. Victoriile lor nu au fost victoriile voastre, triumfurile lor nu au fost triumfurile voastre şi în timp ce ei au sărbătorit în capitala ţării noastre, familiile sărace de pe tot teritoriul nostru nu au avut motive să sărbătorească”, a declarat presedintele ales al SUA.

 „Suntem aici, într-un efort naţional pentru reconstrucţia ţării. Ne vom face treaba. Puterea s-a protejat de una singură, dar nu v-a protejat şi pe voi. Acest moment este al vostru, vă aparţine vouă, tuturor celor care se uită. Guvernul trebuie să fie controlat de către oameni”, a asigurat Donald Trump.

Mike Pence a depus jurământul pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA. 

media-148493119657129500

Mike Pence

ACTUALIZARE: Donald Trump și Barack Obama au ajuns la Capitoliu.

ACTUALIZARE: Străzile din Washington sunt pline de oameni dornici să ajungă la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, potrivit Digi24.ro.

ACTUALIZARE: Hillary Clinton elogiază democraţia din Statele Unite

Hillary Clinton, care a pierdut scrutinul prezidenţial în competiţia cu Donald Trump, a elogiat „democraţia” şi „valorile” Statelor Unite, în contextul ceremoniei de învestire a noului preşedinte.

170120111617-20-inauguration-0120-super-169Foto: CNN

„Sunt astăzi aici pentru a onora democraţia şi valorile noastre persistente. Nu voi înceta niciodată să cred în ţara noastră şi în viitorul ei”, a transmis Hillary Clinton prin Twitter.

Câteva sute de protestatari anti-Trump, în majoritate tineri cu feţele acoperite de cagule sau fulare, au provocat violenţe. Sunt înarmaţi cu bare de metal şi au spart vitrinele mai multor magazine şi localuri. Forţele de ordine au intervenit în forţă ca să-i împiedice să ajungă în zona în care au loc evenimentele prilejuite de preluarea mandatului de preşedinte de către Donald Trump.

cGcmdz01OTAmaGFzaD02OWE0YzE1NDFjZmE2N2I1OWRhNWExZTY0YTNhY2Q4Nw==.thumb

Foto: Guliver/ Getty Images

Potrivit poliţiei, numărul protestatarilor violenţi este de aproximativ 50, aceştia fiind deja încercuiţi de forţele de ordine.

Doi agenţi de poliţie au fost răniţi în confruntările cu manifestanţii, fiind transportaţi la spital.

Spectators fill at National Mall to witness the inauguration of President Donald Trump on January 20, 2017 in Washington, D.C. Trump becomes the 45th President of the United States. Photo by Pat Benic/UPI | 578880_032 WASHINGTON Etats-Unis United States

Pentru noul lider american va urma un prânz la care sunt invitaţi membrii administraţiei sale, precum și prieteni apropiaţi, apoi trecerea în revistă a forţelor armate, care va avea loc la Capitoliu.


Donald Trump va lua parte apoi la parada inaugurală de pe Pennsylvania Avenue. Festivităţile se vor încheia cu balul inaugural, programat să înceapă la 04:00, ora României.


Potrivit New York Times, vor fi, de fapt, două baluri inaugurale ce vor avea loc la etaje diferite ale centrului Walter E. Washington. În paralel se va desfășura un bal dedicat membrilor forţelor armate.

Trump va veni la fiecare dintre ele şi va susţine câte un discurs. 

170120121823-35-inauguration-0120-super-169

Cum va arăta era Trump?

În sensul istoriei politice a lumii, trumpismul este noua doctrină mondială americană, cel puţin pentru următorii patru ani. Trump, preşedintele-ales al SUA, a evocat în campania electorală o serie de teme politice şi economice, pledând pentru măsuri dure în sensul combaterii imigraţiei şi a terorismului, precum şi pentru renegocierea unor tratate internaţionale.

IMIGRAŢIE Donald Trump a semnalat în repetate rânduri că vrea deportarea a cinci milioane dintre cei 11 milioane de imigranţi aflaţi în ilegalitate pe teritoriul SUA. Trump a afişat o abordare dură în combaterea imigraţiei, promiţând că va construi un zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

ARME DE FOC Donald Trump a argumentat că accesul la arme de foc este un drept constituţional, pledând pentru menţinerea facilităţilor de achiziţionare.

COMBATEREA TERORISMULUI Donald Trump a denunţat “ineficienţa” Administraţiei Barack Obama în combaterea terorismului, criticând şi abordarea lui Hillary Clinton. EI a promis că va distruge organizaţia teroristă Stat Islamic. “Dar voi prefera să nu fac acest lucru cu trupele noastre, cred că înţelegeţi acest lucru”, a spus el. În privinţa conflictului din Siria, nici Donald Trump, nici Hillary Clinton nu au propus în mod clar înlăturarea de la putere a regimului Bashar al-Assad.

ENERGIE şi PROTECŢIA MEDIULUI Donald Trump a semnalat că nu crede în teoria încălzirii climei.

ECONOMIE, FISCALITATEA, TRATATE INTERNAȚIONALE Donald Trump a promis că va fi “preşedintele care va crea cele mai multe locuri de muncă”. Trump a propus trei niveluri de impozitare, de 12%, 25% şi 33%. Acest lucru înseamnă majorarea cotelor de impozitare pentru categoriile sărace, dar reducerea de la 39,6% la 33% a cotei de impozitare pentru bogaţi. Candidatul republican pledează pentru eliminarea taxelor pe noile locuinţe, excluderea din venitul impozabil a cheltuielilor pentru creşterea copiilor şi introducerea unui plafon de 15% în impozitarea companiilor.

Analizez posibilitatea modificării salariului minim, nu am luat nicio decizie în privinţa cifrelor. Dar cred că oamenii trebuie să primească mai mult. Donald Trump s-a pronunţat frecvent împotriva Parteneriatului Transpacific (TTP), argumentând că acest acord ar avantaja China din punct de vedere economic. Acordul de Parteneriat Transpacific (TTP) a fost semnat în februarie 2016 de Statele Unite cu Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Acordul comercial trebuie ratificat de fiecare semnatar pentru a intra în vigoare.


In privinta Taxelor pentru relocare DT a avertizat ca Companiile care vor muta sedii din Statele Unite se vor confrunta cu taxe vamale enorme când vor încerca să comercializeze produse pe piaţa americană, pledând şi pentru reformarea industriei farmaceutice.


EXTINDEREA INFRASTRUCTURII Donald Trump a promis dezvoltarea infrastructurii dacă va deveni preşedinte. “Administraţia Trump se va asigura că vom începe să utilizăm oţel şi aluminiu din SUA pentru infrastructura americană”, a afirmat el. Donald Trump, care în calitatea de om de afaceri a construit hoteluri, casinouri, blocuri cu apartamente de lux, vrea acum să reconstruiască Statele Unite. Trump a promis “o nouă generaţie de şosele, poduri, căi ferate, tuneluri, porturi şi aeroporturi”, potrivit Realitatea.net.

Noul preşedinte a dat asigurări că Programul de asigurări de sănătate introdus de Administraţia Barack Obama, supranumit “Obamacare”, va fi înlocuit imediat după instalarea sa la Casa Albă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top