Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, a declarat, joi, că în România referendumul este pur consultativ şi nu duce la legiferări, el arătând că legiferarea este atributul exclusiv al Parlamentului, definit de Constituţie ca unica autoritate legiuitoare.
“Referendumul în România este pur consultativ. Aşa este prevăzut în Constituţie şi cred că e corect aşa. Nu este legislativ. El nu duce la legiferări pentru că, altminteri, ar înfrânge textul constituţional care este deocamdată în vigoare până la revizuire şi care spune că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, mandatul imperativ pentru parlamentar fiind nul”, a spus Şerban Nicolae.
“Este absurd ca preşedintele României să aibă prin Constituţie dreptul de a cere consultarea populară prin referendum, dar să se şi antepronunţe şi, eventual, să participe şi la vreo campanie în favoarea uneia dintre soluţii. Asta nu mai e consultare, este şi o formă manipulatorie a unuia care nu este obiectiv faţă de temeiul de consultare. În aceste condiţii, eu cred că referendumul trebuie păstrat ca formă de consultare populară nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel local”, a mai spus senatorul PSD.
Președintele Klaus Iohannis a declarat jurnaliștilor că întrebarea de la referendum nu va conține cuvântul “grațiere”, deoarece Constituţia nu îi permite acest lucru și că cel mai probabil întrebarea va fi legată de anticorupție sau integritate.














































