Reacție surprinzătoare a ministrului Educației, Liviu Pop, după intervenția în forță a Parchetului General la două universități arădene, acolo unde se anchetează dosarul ”Diplome fără studii”, în care studenți străini la medicină ajung să termine facultatea fără să cunoască limba română.
„Evenimentul de astăzi aruncă o problemă asupra întregului sistemului universitar din România. Noi, la nivelul ministerului, respecând autonomia universitară, nu putem interveni decât cu o monitorizare mult mai strânsă pe subiectele acestea. Însă, legea nu ne permite să facem altceva.”, a declarat Liviu Pop, el însuși absolvent al uneia dintre universitățile în cauză, dar nu recent, și nu medicina.
Procurorii au descins cu perchiziții la universitățile Vasile Goldiș și Aurel Vlaicu, unde anchetează cum ajung să obțină licența studenți străini care nu știu românește, la cursuri în limba română. Se pare că aceștia primeau răspunsurile la testele grilă, precum și lucrări de licență gata făcute, în schimbul unor sume importante de bani.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, sistemele informatice ar fi fost accesate ilegal de către informaticieni ai celor două universităţi pentru a opera modificări de note, informaticienii fiind complici ai profesorilor care ar fi primit mită de la studenţi în schimbul promovării examenelor. Percheziţii au loc şi în campusuri, dar şi la profesori şi studenţi din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin.
Potrivit surselor citate, ar urma să fie audiaţi inclusiv studenţi străini, cei mai mulţi de la facultătăţile de Medicină şi Stomatologie.















































