Meciul incendiar dintre Roger Federer și David Goffin, din competiția Turneul Campionilor, s-a încheiat recent, după o performantă pe teren greu de egalat a celor doi tenismeni.
Câștigătorul acestei partide din Turneul Campionilor a fost tânărul belgian în vârstă de 26 de ani, David Goffin, cu un scor de 2-6, 6-3, 6-4, prima sa victorie în fața lui Federer. Jucătorul Roger Federer s-a impus rapid în primul set, în care a variat strategia ca să-l înfrângă pe Goffin. Federer a fost agresiv pe teren și a reușit două break-uri, terminând prima parte a confruntării cu scorul de 6 la 2.

David Goffin (Sursă foto: Eurosport)
În următoarele două seturi, însă, belgianul Goffin și-a îmbunătățit considerabil jocul și a avut nevoie de câte un singur break pentru a se impune în fața adversarului său.
Reacțiile jucătorilor înainte de meci
Înainte de confruntare, David Goffin a vorbit despre meciul care urma să aibă loc împotriva lui Roger Federer: „Nu am ce să pierd. El joacă atât de bine. Nu am găsit niciodată până acum soluția să îl înving pe Roger. Sincer, habar n-am ce să fac în partida din semifinale. Voi încerca ceva, ceva diferit, ceva ce nu am mai făcut în trecut. Voi încerca să fac un meci mai bun decât la Basel”.

Roger Federer (Sursă foto: Sports Illustrated – Tim Clayton/Corbis via Getty Images)
În același timp, Federer a vorbit despre întoarcerea sa la Turneul Campionilor: „La început, eram ca un copil într-un magazin de dulciuri, pentru că aveam ocazia să împart vestiarul cu legendele acestui sport, să îi văd pregătindu-se pentru meciuri, să mă antrenez alături de ei, să joc dublu cu sau împotriva lor. Când revii la acest turneu după ani și ani, este o senzație diferită. Joci din cu totul alte motive. Joci împotriva noii generații și ești tu cel în vârstă. Ai nevoie de acomodare. Mă bucur de acest turneu într-un mod diferit acum”.
Victoria de vineri a lui Goffin
Vineri (n.r. 17 noiembrie), David Goffin a jucat un meci împotriva lui Dominic Thiem, pe care l-a învins cu scorul de 6-4, 6-1. Această întâlnire pe teren i-a asigurat prezența belgianului în semifinale, alături de Federer. Despre victoria sa de vineri, David Goffin a spus: „A fost păcat să joc împotriva lui Dominic pentru semifinale, un prieten atât de bun, și nu este niciodată ușor să joci contra unui prieten; de aceea am fost concentrat de la început până la sfârșit”.
Federer a câștigat, în prealabil, trei meciuri din Cupa Boris Becker, iar Goffin a terminat pe locul al doilea în Grupa Pete Sampras.













































