După ce a anunțat că se va întâlni cu președintele Iohannis, premierul Viorica Dăncilă a spus că urmează să facă o vizită la Parlament, pentru a vorbi despre cele mai importante subiecte economice ale momentului.
Întâlnirea din Parlament
Premierul urmează să participe la o ședință în plenul Camerei Deputaților, în jurul orei 16:00, unde politicienii se vor axa pe problemele pe care le-a întâmpinat Guvernul la capitolul investiții.
Citește și: Viorica Dăncilă și Olguța Vasilescu, raport la președinte
Ca urmare a unei declarații a liderului PNL, Ludovic Orban, aflăm că Viorica Dăncilă a fost convocată de liberali „în cadrul procedurii ‘Ora Guvernului’, la Camera Deputaţilor, prin intermediul grupului PNL.
Principalele teme pentru care convocăm premierul Dăncilă să dea seama ţin de derapajele din economie, de scăderea puterii de cumpărare a românilor din cauza guvernării PSD – ALDE, blocajul în ceea ce priveşte marile proiecte de investiţii în infrastructura de transport, sănătate şi situaţia dezastruoasă în materie de absorbţia fondurilor europene”.
Acuzații din partea PNL
Nemulțumirea PNL față de guvernarea PSD și, în consecință, a Vioricăi Dăncilă, se manifestă și prin declarațiile unui alt personaj important din PNL, deputatul Raluca Turcan. Ea susține că România se află pe ultimul loc din Europa la capitolul investiții publice.
Citește și: Cioloș, susținere condiționată pentru Klaus Iohannis
„Suntem pe locul cel mai de jos ca şi procent al investiţiilor public în condiţiile în are actualul Guvern se laudă cu creştere economică, Întrebarea PNL este unde sunt banii din creşterea economică? Unde se duc ei, dacă în investiţii publice nu, dacă în cofinanţarea fondurilor europene nu, dacă nu în atragerea investitorilor privaţi nu?
Este clar că în momentul de faţă suntem concentraţi doar pe partea de cheltuieli care trebuie suportate până la un anumit prag, atât cât România să nu fie îngenuncheată prin generaţiile viitoare şi să ajungă într-o incapacitate de a mai susţine aceste cheltuieli”, a declarat deputatul PNL.














































