Californienii vor trebui să decidă în luna noiembrie dacă statul în care trăiesc se va împărţi în trei, printr-o iniţiativă care ar schimba radical nu numai Coasta de Vest, ci întreaga națiune, relatează New York Post.
Citeşte şi: Un renumit producător de lux desfiinţează peste 4500 de locuri de muncă
Inițiativa “Cal 3” este condusă de capitalistul Tim Draper, care a încercat, fără succes, şi în trecut să rupă California pe buletinul de vot, inclusiv acum doi ani, printr-o lege, şi să fie create șase state separate. Cei care susțin măsura afirmă că statul California a devenit “neguvernabil” din cauza diversității sale economice și geografice, precum și a populației care se apropie de 40 de milioane de oameni. California este cel mai populat stat din SUA.
Oficialii electorali declară că iniţiativa a adunat aproximativ 365.000 de semnături necesare pentru organizarea unui scrutin electoral general. Acesta va fi certificat oficial la sfârşitul acestei luni. Chiar dacă va fi aprobată de alegători, măsura se va confrunta cu obstacole semnificative.
ÎMPĂRŢIREA
California s-ar rupe în trei state: California de Nord, California și California de Sud. Măsura vizează crearea de state cu populații relativ egale și puncte economice forte.
Noua California de Nord ar include 40 de comitate, inclusiv Sacramento, San Jose și San Francisco, precum și țara vinului și zonele rurale din nord.
Numele California ar reveni unui grup de șase comitate, coagulate în jurul Los Angeles, cu o populație totală de 12,3 milioane de persoane.
California de Sud ar include comitatele Orange și San Diego, precum și ceea ce este cunoscut în prezent sub numele de Valea Centrală a Californiei și Inland Empire.
EFECTE LA NIVEL NAŢIONAL
Nu numai California ar simți efectele unei astfel de schimbări. Împărţirea unui stat în trei va genera patru noi senatori americani, ceea ce va stimula în mod semnificativ influența californienilor în Washington. Numărul aleşilor din Camera Reprezentanţilor ar putea să se schimbe ușor pe baza împărţirii populației fiecărui stat. Trei state separate vor influenţa, de asemenea, Colegiul Electoral, care alege președintele.
Deși California, așa cum există astăzi, este puternic democratică, una dintre noile californiate s-ar putea să nu fie. Noua Californie de Sud include tradițional zone republicane, cum ar fi Orange County. În prezent, alegătorii democraţi depășesc numărul republicanilor în cele 12 comitate, dar nu cu mult. Acest lucru ar putea impulsiona reprezentarea Partidului Republican de pe Coasta de Vest în Congresul american.
CINE E ÎN SPATE
Draper este un capitalist din Silicon Valley, cunoscut pentru investiții în companii precum Skype, Tesla și Hotmail și a pompat milioane de dolari în eforturile de a sparge California.
Draper argumentează că statul California a devenit “aproape neguvernabil” din cauza economiilor și populației sale diverse. El și susținătorii susțin, de asemenea, că alegătorii din afara zonelor urbane mari, cum ar fi Los Angeles, sunt nereprezentanţi în Sacramento, deoarece majoritatea congresmenilor provin din marile orașe.
“Spargerea în trei state mai mici, mai ușor de gestionat, înseamnă că aceste state vor fi mai responsabile și mai receptive”, a declarat Peggy Grande, purtătoare de cuvânt a Cal 3.
CINE DECIDE
Aprobarea la urne este doar primul obstacol. Aceasta ar necesita sprijin din partea unei majorități simple a alegătorilor. Apoi, guvernatorul trebuie să ceară Congresului aprobarea finală. Dacă Congresul va da undă verde, ar fi de competența Legislativului să determine exact cum va avea loc divizarea, inclusiv modul în care vor fi împărțite datoriile statului. Fiecare dintre cele trei state ar avea propria structură de guvernare.
Parlamentarii ar avea doar 12 luni după aprobarea Congresului pentru a stabili noile reguli; în caz contrar, datoriile statului s-ar împărți automat între cele trei noi state. Dincolo de aceste dificultăți, sunt aşteptate şi procese.
CE SPUN CRITICII
Opozanţii acestei măsuri au o abordare diferită, spunân că împărţirea este necorespunzătoare și costisitoare pentru rezolvarea problemelor din California.
Mişcarea de opoziție OneCalifornia susține că propunerea ar provoca “haos politic” și o inegalitate şi mai mare. Între timp, Camera de Comerț din California a spus că o astfel de schimbare majoră ar fi costisitoare și complicată, care ar duce doar la crearea de noi probleme. Gavin Newsom, guvernatorul democrat, a declarat marți că se opune măsurii.
Citeşte şi: CM 2018: Europa bogată împotriva sud-americanilor pe care îi plătește













































