Actual

România se pregătește pentru absorbția de fonduri europene din perioada 2021-2027

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a organizat un prim eveniment de amploare vizând consultarea asupra viitoarei perioade de programare – 2021-2027, se arată într-un comunicat de presă remis Q Magazine.

La evenimentul „Perioada de programare 2021 – 2027 viziune și demersuri” au participat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș și reprezentanți ai mediului de afaceri, societății civile, autorităților publice centrale și locale, beneficiari de fonduri europene.

MFE a prezentat stadiul negocierilor documentelor de programare 2021-2027, logica intervențiilor aferente obiectivelor propuse și arhitectura viitoarelor programe operaționale, dar și mecanismul de consultare partenerială pentru viitor.

România se află printre statele membre cu un nivel avansat în ceea ce privește procesul de pregătire pentru 2021 – 2027.

„Ne aflăm într-o perioadă de mare importanță pentru reușita implementării proiectelor viitorului, care va fi strâns legată de procesul descentralizării sistemului de management și control. Vreau să asigur factorii implicați de toată transparența și deschiderea noastră.

Ne dorim un sistem de management cât mai eficient, în folosul beneficiarilor și al proiectelor. Le mulțumesc colegilor mei din direcția de programare și coordonare, care au în față o mare provocare – negocierea parteneriatului, pe de o parte și asigurarea unui cât mai bun răspuns la nevoile beneficiarilor noștri, pe de altă parte”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

Ministerul a prezentat cum va arăta perioada de programare 2021 – 2027, accentul fiind pus pe domenii noi pentru România, cum ar fi descoperirea antreprenorială, specializarea inteligentă, facilitarea investițiilor în noile tehnologii, adaptarea întreprinderilor la noile cerințe privind o economie cu emisii scăzute de carbon.

Vor fi continuate prioritățile regăsite în actualul exercițiu financiar, care vizează dezvoltarea urbană sustenabilă, infrastructura de transport, sănătate și educație, dar și investițiile în creșterea adaptabilității forței de muncă, adaptarea sistemului de educație și formare profesională la așteptările mediului de afaceri și la nevoile pieței muncii.

Participanții la eveniment, între ei potențiali beneficiari de proiecte, au semnalat importanța continuării implicării lor, pe tot parcursul negocierilor, astfel încât nevoile pe care le identifică să fie cât mai bine reflectate în măsurile de finanțare propuse.

Stadiul negocierilor aferente perioadei de programare 2021 – 2027, Logica intervenției pentru fiecare obiectiv de politică (OP), Arhitectura programelor operaționale – politica de coeziune 2021-2027 şi Cadrul partenerial 2021 – 2027 pot fi consultate pe site-ul instituției AICI.

Rata de absorbție a fondurilor europene în România a ajuns la 33%, raportat la media UE, care este de 36%, conform datelor din 1 noiembrie pentru perioada de programare 2014-2020.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top