România, figurantă în bătălia pentru bugetul multianual al UE

În discuțiile privind bugetul multianual al UE se remarcă două chestiuni la fel de importante: România nu este propriu-zis reprentată și nu are habar ce vrea, iar taberele din Europa au interese absolut divergente.

Brexit-ul a lăsat o „gaură” de 75 de miliarde de euro în bugetul UE

Liderii europeni au dezbătut cuantumul bugetului multianual și ar urma să discute ulterior modalitățile de a cheltui banii. Ar fi vorba despre aproximativ 1 trilion de euro pentru următorii șapte ani.

Statele din nordul și vestul Europei nu vor să contribuie cu mai mulți bani la bugetul european, Austria, Germania, Danemarca, Olanda și Suedia, grup, supranumit „Frugal Five”, doresc să mențină contribuțiile naționale la bugetul comun la 1% din venitul național brut (VNB) în timp ce Parlamentul European dorește ca aceste contribuții să crească la 1,3%.

Când spunem Parlamentul European, referirea ar viza mai curând cele 16+1 țări cunoscute sub numele de „Friends of Cohesion” care sunt reprezentați de șefii de stat și de guvern în Consiliul European, țări îngrijorate de scăderea cuantumului fondurilor de coeziune.

Comisia Europeană, la rândul ei, susține contribuții de 1,11%, în timp ce președintele Consiliului, Charles Michel, a prezentat o propunere de 1,074%.

Există și îngrijorarea că europarlamentarii ar putea să se opună prin veto unui buget care nu se angajează în creșterea bugetului de 1,3%. Amenințarea cu veto s-a formulat însă și din tabăra opusă, de către Austria, care ar face uz de dreptul la veto dacă bugetul multianual ar crește „prea mult”. Olanda și Danemarca au poziții rigide și nu mai vor să aloce bani suplimentari.

Fiecare țară se luptă pentru investiții climatice, securitate la frontiere și subvenții agricole, liderii UE fac lobby pentru propriile interese naționale, care pe alocuri se intersectează, însă pe alocuri sunt divergente.

Deși un buget de cca. 1 trilion de euro (923 de miliarde de euro) pare o sumă uriașă, acesta reprezintă abia 1% din venitul național brut al celor 27 de țări ai UE. Ca atare, întreaga dispută vizează cca. 0,3 puncte procentuale din buget.

Situația este și mai complicată dacă ne gândim la varianta în care Consiliul își dorește o poziție mai importantă decât Comisia Europeană, cu alte cuvinte, șefii de state își doresc să aibă un cuvânt mai greu decât birocrații europeni, în fața cărora europarlamentarii trebuiau să se plece smeriți. O poziție forte a Consiliului este susținută de Grupul Visegrad, Austria și Franța, posibil și de alții și de diferite grupuri din Parlamentul European.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că nu va sprijini bugetul UE decât dacă cel puțin un sfert din fonduri vor fi alocate combaterii schimbărilor climatice. Dar războiul pe capitolele bugetare încă nici nu a început!

Care este poziția României?

Potrivit tradiției, românii nu au un punct de vedere comun în privința banilor europeni. Prezent în Portugalia, alături de celelalte state europene „beneficiare” ale fondurilor europene din grupul „Prietenii coeziunii”, România a fost reprezentată de premierul Ludovic Orban care nu a avut propriu-zis nici o poziție, lăsând impresia că habar nu are ce caută acolo.

N-a existat nici un comunicat al premierului în urma întâlnirii, unica poziție fiind cea așa-zis oficială a executivului, care însă făcea aluzii la faptul că „România va continua să sprijine UE” și să colaboreze în chestiunile de mediu. În Portugalia s-a discutat despre buget și despre fondurile de coeziune, adică banii de infrastructură și – într-adevăr – bani pentru chestiunile de mediu.

Poziția Guvernului pare însă una absolut unică, de parcă România ar fi un paradis al infrastructurilor, astfel că, neavând nici un fel de nevoi, „sprijină UE”, orice ar însemna asta.

Apoi, la reuniunea de la Bruxelles, pe aceeași temă, România a fost reprezentată de președintele Klaus Iohannis, care, surpriză, a avut o reacție, dar înaintea discuțiilor, susținând că președinția a avut „o abordare foarte bună”, declarația alunecând înspre chestiuni punctuale – despre care nimeni nu a vorbit deocamdată la nivel european, din simplul motiv că nu se știe care va fi bugetul, necum felul în care acest buget va fi împărțit!

Poziția lui Iohannis de la București – „Ambiția mea este să primim bani suficienți” – sună un pic diferit la Bruxelles, Iohannis având acolo „ținta” să se realizeze un buget „în interesul Europei”. Cumva similar cu ceea ce spunea și Ludovic Orban. Nu se știe ce înseamnă „abordare foarte bună” și nici ce înseamnă „bani suficienți”, dar nici nu pare să intereseze pe cineva.

Liberalii – de acord cu orice, USR-ul o dă pe suveranism

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL, PPE), a organizat o conferință de presă unde a explicat – într-un mod bizar – următoarele: „Ce este esențial și va fi important și pentru absorbția de fonduri europene în viitor este independența Justiției, este buna funcționare a Justiției și respectarea statului de drept în România fiindcă da, va exista o corelare a fondurilor europene cu statul de drept în România în următorii 7 ani. Guverne care au în vedere afectarea statului de drept vor risca penalități la absorbția de fonduri europene”.

Potrivit susținerilor lui Mureșan, în consonanță cu PPE-ul, abstracțiunea denumită „statul de drept”, care va condiționa accesul la fondurile din bugetul UE, va fi „apărat” de un mecanism „apolitic și automat”. Și, desigur, necunoscut.

Până în prezent, „apărarea statului de drept” a coincis cu aderarea la platforma „progresistă”, de stânga, federalistă și globalistă din UE, susținută de PPE, de Verzi, de socialiști și de Renew Europe.

Iată, însă, ce afirmă premierul Ungariei, Viktor Orban (FIDESZ, PPE), participant la summitul de la Bruxelles: „Nu s-a făcut nici o mențiune despre propunerea de a condiționa plata fondurilor UE de respectarea criteriilor statului de drept”.

Europarlamentarul Clotilde Armand (USR, Renew Europe), are o altă poziție derutantă în Financial Times! „Discuțiile bugetare sunt adesea incorecte, ca o confruntare între țările dintre Europa de Est și Europa Centrală care cer mai mult numerar și nordicii frugali insistând că generozitatea lor are limite. Țările mai bogate se zugrăvesc ca niște suflete caritabile și critică alegătorii din Europa de Est pentru alegerea autocraților euroceptici care pun în buzunare cecuri mari ale UE în timp ce se împotrivesc Bruxelles-ului”.

Au curs elogiile pe Facebook! „Un demers atât de important” etc. Se cutremura planeta, nu alta! Desigur, unii au observat că discursul europarlamentarei USR se confundă cu texte ale premierilor Poloniei sau Ungariei în conținut, numai că ambii sunt suveraniști! Ceea ce Clotilde Armand nu este.

Ca atare, Armand pare să-și dorească un pic de expunere pe zona naționalistă, având în vedere și ambiția ei de a candida pentru o funcție de primar. Pentru că, în rest, contribuțiile ei vizează chestiuni precum cetățenia europeană (ceea ce numai de suveranism nu are cum să țină!) sau limitarea libertății de expresie, în consonanță cu politicile lui Macron.

Ce mai zice Armand? „O mare parte din bogăţia Europei curge dinspre ţările mai sărace spre cele mai bogate – nu invers. Să începem cu exodul creierelor. Periferia Europei suferă de o hemoragie de tineri muncitori inteligenţi a căror educaţie a fost plătită de contribuabilii din ţările lor natale”.

Europarlamentarul USR deplânge hemoragia de cadre medicale din România, Polonia, Bulgaria, Croația, constatând că pregătirea unui medic costă România aproximativ 100.000 de euro. O cheltuială care „nu apar în foile de calcul ale negociatorilor de la bugetul UE, deși ar trebui”. Și continuă: „Țările bogate care doresc să reducă fondurile UE pentru regiunile sărace, scot din ecuația bugetară și alți factori importanți, cum ar fi transferurile de bani privați. Profiturile companiilor din vestul Europei realizează în Europa Centrală și de Est depășesc cu mult finanțarea publică care este transferată către est.

Din 2010 și 2016, Ungaria, Polonia, Republica Cehă și Slovacia au primit fonduri UE aproximativ echivalente cu 2 până la 4 la sută din produsele lor interne brute. Dar ieșirea de profituri și venituri din proprietăți către vest din aceste țări în aceeași perioadă variază între 4 și 8 la sută din PIB”.

Dar, dacă băsiștii s-au convertit în suveraniști, de ce n-ar face-o și cei din USR? Oricum, una este ceea ce spun și alta ceea ce fac în plan politic, cum una este ceea ce spun în România și alta ceea ce afirmă afară!

Problemele reale ale bugetului: banii, puterea și controlul

Guy Verhofstadt (Renew Europe) solicită UE să preia controlul impozitelor la buget! Mai exact, să înlocuiască actualele contribuții naționale cu un nou flux de venituri fiscale. Verhofstadt spune că UE are nevoie de „resursele proprii” și a propus introducerea unei taxe pentru „platformele mari de internet sau marii poluanți”. Soluția propusă pentru UE este să se transforme în imperiu, ca să se poată lupta cu imperii precum SUA sau China.

În primul rând, un buget propriu al Uniunii Europene ar însemna o centralizare periculoasă „de tip imperiu”, o redistribuire opacă și, nu în ultimul rând, taxe europene pentru țările membre, adică taxe în plus pentru cetățeni. Prin bani se ajunge la putere și de la putere la control.

Deja există germenii unui totalitarism morbid care încearcă să dreneze banii europeni către statele bogate utilizând eterna marotă a nerespectării „statului de drept”. Dacă ar exista și mecanismele necesare – acelea „apolitice” și automate – la îndemâna celor puternici, sursele financiare ale „imperiului” ar putea fi gestionate după bunul plac al elitei birocratice nealese de nimeni și imposibilă de schimbat din fruntea UE.

La ora actuală, pe o piață comună europeană, fondurile distribuite de așa-zisele țări donatoare, utilizate pe varii segmente din țările din centrul sau estul Europei, după cum spune și Clotilde Armand, ajung înapoi tot la țările occidentale, bunăoară la companiile care construiesc drumuri, bănci etc. și care își externalizează sau repatriază profiturile și cel mai adesea nu plătesc impozite în țările din Est.

Din fondurile distribuite la Bruxelles, doar 5% merg în țările cele mai sărace, în timp ce acestea reprezintă 20% din populația Uniunii Europene.

Programul Horizon pentru sprijinirea cercetării și dezvoltării este elementul cel mai nedrept al proiectului noului buget, întrucât 95% din fonduri sunt destinate statelor membre mai vechi. Pentru a rectifica acest lucru, ar trebui inclus un „element național” care ar determina distribuirea mai echitabilă a fondurilor între națiuni.

Obiectivul UE privind emisiile zero prevăzut pentru 2050 este la fel de nedrept și poate afecta țările în mod diferit. De exemplu, Ungaria ar trebui să cheltuiască 2,5% din PIB-ul său pentru a-l atinge, în timp ce Olanda ar trebui să cheltuiască doar 0,5% din PIB.