Actual

Peste 18.000 de cetățeni români şi străini au intrat în țară în ultimele 24 de ore

30.800 de cetăţeni români şi străini au tranzitat punctele de trecere a frontierei României, în ultimele 24 de ore. Între aceștia, aproximativ 18.300 au intrat şi 12.500 au ieșit din ţară, informează, miercuri, 25 martie, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră într-un comunicat de presă.

Peste 17.300 de mijloace de transport au trecut prin punctele de vamă, între care aproximativ 9.200 pe sensul de intrare şi 8.100 pe sensul de ieşire din ţară.

„În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 19 fapte ilegale (8 infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 20.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.200 de lei”, se mai arată în comunicatul IGPF.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră precizează că nu s-a permis intrarea în ţară a 9 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top