Ziua NATO, aniversată astăzi la sediul Ministerului Apărării Naționale
Laurențiu Turoi/MApN
Actual

Nicolae Ciucă: Aliaţii din NATO cooperează în lupta cu pandemia COVID-19

„Ziua NATO din acest an ne surprinde, atât pe noi, românii, cât și întreaga comunitate a Alianței, în mijlocul unei lupte cu un inamic invizibil dar redutabil”, a subliniat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, în mesajul transmis cu ocazia a 16 ani de apartenență a României la Alianța Nord Atlantică.

Nicolae Ciucă a arătat că statutul de membru în NATO „ne-a adus securitate și prosperitate” și a condus la „ modernizarea şi profesionalizarea Armatei României”.

„În urmă cu 16 ani, România devenea membră cu drepturi depline a NATO, veste primită de Armata României în timp ce avea dislocate importante efective în dificilele misiuni din Irak şi Afganistan.

Angajamentul nostru faţă de aliaţi continuă, iar NATO este alături de noi.

Cea mai puternică alianţă politico-militară de pe glob este mai puternică și mai solidară ca niciodată, mai determinată să îşi protejeze statele membre cu o abordare defensivă omnidirecţională.

Apartenenţa la NATO ne-a adus securitate şi prosperitate, ne-a adus experienţă prin misiunile şi exerciţiile aliate la care am participat şi participăm. Integrarea în NATO a condus la modernizarea şi profesionalizarea Armatei României”, se arată în mesajul ministrului Apărării.

Ziua NATO – sediul MApN. Foto Laurențiu Turoi

Nicolae Ciucă a evidențiat în mesajul spiritul de solidaritate al Alianței Nord Atlantice, concretizat prin răspunsul la criza generată de COVID 19.

„Ziua NATO din acest an ne surprinde, atât pe noi, românii, cât și întreaga comunitate a Alianței, în mijlocul unei lupte cu un inamic invizibil dar redutabil, o luptă în care sunt angajate la maximum resursele naționale și aliate, o luptă în care fiecare dintre noi are un rol bine stabilit și își poate aduce o contribuție semnificativă în acest efort unanim de combatere a răspândirii COVID-19.

În aceste momente de cumpănă, este mai important ca oricând să ne gândim la unitate, la spiritul de solidaritate care izvorăște din însăși rațiunea de a fi a Alianței, la cum putem să ajutăm pe cei care au nevoie de noi sau unde putem să cerem chiar noi ajutor.

Acest spirit de solidaritate a fost și este în continuare deja evidențiat cu rapiditate printr-o serie de acțiuni interaliate. Astfel, Republica Cehă donează echipamente de protecție Italiei și Spaniei, Germania primește pacienți din Italia și Franța, medici din Albania și Polonia merg în Italia, cel mai nou membru, Macedonia de Nord, folosește sistemul NATO de răspuns la crize în activități de informare a cetățenilor proprii.

Chiar în aceste zile, aeronave aliate transportă materiale şi ajutoare, dovedind că NATO are un rol important în răspunsul la criza generată de COVID-19.

Aeronavă NATO folosită de România pentru aducerea în țară a echipamentelor de protecție medicală din Coreea de Sud. Foto: Adrian Sultănoiu

Alianţa susţine eforturile autorităţilor, ale populaţiei civile inclusiv cu suport logistic, spitale de campanie, transport de pacienţi, dezinfectarea unor zone publice şi protejarea graniţelor. Aliaţii din NATO îşi demonstrează solidaritatea şi cooperează în lupta cu pandemia COVID-19”, afirmă Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării nu a uitat să amintească rolul deosebit al militarilor români aflați în misiuni și operații externe. De asemenea, Ciucă a adus și un omagiu celor care și-au jertfit viața în numele țării și pentru țară.

Ziua NATO în Afganistan

„Pandemia COVID-19 este o provocare pentru noi toți, poate cea mai mare provocare la adresa umanității de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Răspunsul nostru va fi, încă o dată, dat de principiile definitorii ale Alianței: unitate, cooperare și sprijin reciproc.

Aș vrea să amintesc aici rolul deosebit de complex al militarilor noștri aflați în misiuni și operații externe. Știu că pandemia de coronavirus și ceea ce se întâmplă acasă cu familiile lor este o provocare în plus, care se adaugă stresul inerent al misiunilor, însă sunt convins că aceștia își vor duce sarcinile la bun sfârșit, nouă revenindu-ne rolul de a avea grijă de familiile lor, aici, în țară, rol pe care ni-l asumăm pe deplin de la nivelul echipei de conducere a MApN și până la nivelul grupurilor de sprijin familial constituite la nivelul unităților trimițătoare din țară. Așa cum le-am și transmis în mod direct la începutul acestei săptămâni, vom avea grijă, împreună cu conducerea Statului Major al Apărării, ca situația celor rămași acasă să nu aibă de suferit de pe urma măsurilor luate pentru limitarea răspândirii COVID-19 și a faptului că ei, militarii dislocați peste hotare, sunt departe de familiile lor.

Misiunea de bază a Alianței, aceea a apărării suveranității teritoriului aliat, este astăzi mai actuală ca oricând.

Mediul de securitate din regiune și la nivel global rămâne neschimbat, însă după această perioadă critică pot apărea modificări în modul de înțelegere a securității naționale din partea unor state. Și din acest motiv este important, ca stat membru al celei mai puternice alianțe politico-militare din lume, să înțelegem rapid aceste schimbări, să ne adaptăm permanent, să ne instruim la cele mai înalte standarde și să continuăm programele de dotare și modernizare a echipamentului militar din Armata României.

În aceste zile, NATO a devenit mai puternică prin acceptarea celui de-al 30-lea stat aliat: Republica Macedonia de Nord. Felicit noul stat aliat şi sunt sigur că împreună cu România va avea o contribuţie importantă la stabilitatea Balcanilor de Vest.

De ziua NATO, sărbătorită în fiecare an în prima duminică din aprilie, aduc un omagiu tuturor militarilor care şi-au jertfit viaţa în teatrele de operaţii sau în misiuni executate pe teritoriul naţional, în numele ţării şi pentru ţară. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată. Tototdată asigur familiile eroilor noştri că vor avea în Armata României permanent sprijin.

Îi asigur pe români că Armata României este pregătită şi instruită pentru a face faţă oricăror situaţii şi va fi tot timpul alături de ţara şi poporul cărora le-a jurat credinţă”, a mai spus ministrul Apărării în mesajul său.

Citiți AICI textul integral al mesajului ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, transmis cu ocazia Zilei NATO.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top