Președintele Klaus Iohannis a ținut să participe la inaugurarea magistralei 5 de metrou, Eroilor – Drumul Taberei.

La eveniment au participat premierul Ludovic Orban, Lucian Bode, ministrul Transporturilor. Încă de la sosire, președintele Klaus Iohannis s-a confruntat cu „opinia politică”, strigată la portavoce, a Oanei Lovin. Cinci jandarmi au intervenit imediat și au ridicat-o pe protestatară.

La finalul primei călătorii de pe M5, Klaus Iohannis a felicitat pe toți cei care au contribuit la finalizarea acestui proiect. În mod evident, guvernul Orban a fost cel care „s-a implicat în mod exemplar” în această acțiune. Sigur, finalizarea acestei investiții a venit cu 5 ani întârziere. M5 ar fi trebuit să se finalizeze în 2015
Traseul Magistralei 5 de metrou – Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor oferă o cale de transport de mare capacitate şi un mijloc de legătură între zona de sud-vest a Bucureştiului (Cartierul Drumul Taberei) şi centrul oraşului, pe o lungime de circa 7 km, 10 staţii de metrou.
Președintele a afirmat că după Revoluție „este cea mai mare realizare, de acest tip, de tip metrou din România”.

Klaus Iohannis a uitat, probabil, că în cei 30 de ani scurși de la Revoluție au mai fost date în folosință M4, Gara de Nord- Străulești (1 martie 2000), și al doilea tronson al M3 (20 noiembrie 2008).
Vă prezentăm alocuțiunea susținută de președintele Klaus Iohannis.
În primul rând, felicitări, și Metrorex, și Ministerului Transporturilor, Guvernului, care s-a implicat în mod exemplar în finalizarea acestei investiții, și mi-am permis adineaori, jos, pe peron, să îi felicit și pe cei care au construit efectiv această linie de metrou.
Este o mare realizare, trebuie să recunoaștem acest lucru, este cert, după Revoluție, cea mai mare realizare de acest tip, de tip metrou, din România.
Sigur, nu a fost ușor până aici și această linie risca să devină așa, un fel de legendă, o legendă a amânărilor, dar, iată, a venit un guvern hotărât, care a dorit să dovedească că și astfel de lucrări pot fi finalizate cu succes. Și iată că se inaugurează.
Această realizare, cu certitudine, contribuie la îmbunătățirea vieții în București și este foarte important să se continue pe această linie. Trebuie să ajungem și cu infrastructura de transport în secolul XXI. Oamenii își doresc infrastructură, mobilitatea devine din ce în ce mai importantă pentru fiecare român și pentru asta Guvernul va trebui să insiste foarte mult – și eu voi insista foarte mult – pentru că avem nevoie de foarte multă infrastructură de transport, de comunicare, și așa mai departe.
Important de subliniat este că o bună parte din această investiție s-a finanțat din fonduri europene. Avem în continuare fonduri europene la dispoziție și avem la dispoziție sume imense. Deci, se poate continua într-un ritm alert dezvoltarea infrastructurii din România și sper ca acest lucru să se și întâmple.
În final, fiindcă perioada în care trăim este una complicată – și nu mă refer la complicațiile politice, ci la pandemie – și pe această linie este important să circulăm în siguranță și să fim protejați.
Așadar, dragi bucureșteni, vă rog să nu uitați când folosiți și această nouă linie: masca, distanța, igiena, pentru a trece cu bine prin această perioadă foarte dificilă.
Și, în final, domnule Prim-ministru, domnule ministru, vă așteaptă multe, multe lucrări. Unele începute, care trebuie finalizate, unele planificate – și am discutat în metrou despre proiectele de extindere.
Vă doresc mult succes, multă energie și tuturor multă sănătate!















































