După 25 de ani de pace, Bosnia este încă pe muchie de cuțit

Războiul din Bosnia-Herțegovina, debutat în 1992, a durat trei ani și jumătate. Apoi, în 1995, după trei săptămâni în care au fost închiși într-o bază aeriană americană din Dayton, Ohio, liderii războinici au încheiat un acord pentru a pune capăt conflictului. Bosnia a fost devastată, jumătate din populația sa a fugit și mai mult de 100.000 de oameni au murit. Țara este în pace de atunci. Dar pe 21 noiembrie, exact la un sfert de secol după acordul de la Dayton, nu mulți bosniaci vor sărbători.

• România intră în era comunicațiilor cuantice
• AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
• Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
• În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
• Primul vaccin creat de inteligența artificială

Cei mai mulți bosniaci se află într-o stare deplorabilă. Veniturile sunt scăzute, serviciile publice sunt sărace, iar politicienii susțin aceleași lucruri pentru care au purtat războiul. Bosniacii îmbătrânesc și emigrează, orașele sunt sufocate de smog și, potrivit lui Adnan Cerimagic de la Inițiativa Europeană de Stabilitate, „jumătate din copiii de 14 ani ai țării sunt analfabeți funcționali”.

Înainte de război, în Bosnia erau aproximativ 4,2 milioane de oameni. Astăzi există probabil între 2,7 și 3,3 milioane de locuitori, deși nimeni nu știe cu siguranță. Cu o populație atât de mică, se poate spune că țara ar avea nevoie de un primar. În schimb, acordul de la Dayton a creat un sistem complex, conceput pentru a se asigura că niciunul dintre cele trei grupuri etnice principale ale țării nu le poate domina pe celelalte.

La douăzeci și cinci de ani după încheierea păcii, logica este sfidată și pare că acordul a fost încheiat doar pentru interesele politicienilor naționaliști care au rezistat cu succes oricărei încercări de reformă.

Micuța țară are un guvern central slab, trei președinți, două „entități” și un oraș autonom. Cei mai mulți sârbi locuiesc în Republica Srpska (RS), în timp ce bosniacii (un termen folosit pentru a se referi la musulmanii bosniaci, care reprezintă aproximativ jumătate din populația țării) și croații trăiesc în principal în cele zece cantoane ale Federației.

Cele mai multe partide sunt formate pe baze etnice, iar liderii lor rareori ajung la un acord în legătură cu problemele importante privind relațiile internaționale și modul de guvernare.

Milorad Dodik, care a dominat multă vreme politica din RS, ridiculizează Bosnia și vorbește despre independență și integrare cu Serbia. Liderii croați bosniaci solicită deseori propria lor „a treia entitate”. Bosniacii sărbătoresc 25 noiembrie drept „ziua statalității”, deoarece atunci a fost fondată Bosnia modernă în 1943.

În școli, toate cele trei grupuri etnice învață istorii diferite. Înainte de război, 13% din căsătorii erau mixte, iar la Sarajevo o treime din acestea erau mixte. În 2019, numărul căsătoriilor mixte a ajuns la 3%. Un sondaj din 2018 a arătat că 49% dintre tinerii bosniaci vor să plece.

La începutul anilor de după război, bosniacii nu se amestecau prea mult și se întâmplă în continuare ca mulți tineri din orașele sau satele monoetnice sau din orașul divizat Mostar să nu fi întâlnit vreodată pe cineva de altă etnie.

Hana Curak, în vârstă de 26 de ani, sociolog din Sarajevo, spune că lipsa de oportunități este pustiul generației sale. „Sunt necesare conexiuni cu oamenii aflați la putere pentru a găsi un loc de muncă”, au spus 87% dintre tinerii chestionați în 2018.

Deoarece o proporție mai mare dintre tinerii educați și liberali pleacă, spune Curak, rămân mai mulți dintre cei cu valori mai puțin progresiste și mai naționaliste. Ea consideră că, legitimând un sistem în care etnia este primordială, acordul de la Dayton i-a făcut, de fapt, pe cei din generația ei să fie „chiar mai conservatori și naționaliști decât părinții lor”.

„Ceea ce mă sperie”, povestește Cerimagic, este că „de ani de zile oamenii spun că este treaba tinerilor să ne salveze de această nenorocire”. Pentru cei dedicați creării unei Bosnii mai bune, „va fi o luptă lungă”.