Actual

Florian Bodog a rămas fără imunitate

Plenul Senatului a aprobat solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

98 de senatori au votat pentru, 24 împotrivă și o abținere. Votul a fost secret, cu bile.

Senatorul PSD Florian Bodog a declarat în plen, că nu cere colegilor parlamentari să voteze împotriva solicitării DNA. Bodog a precizat că imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu.

„Din start vă spun că nu vă voi cere să votați împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitațiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (…) Nu-mi este frică de Justiție şi am încredere în Justiția din România. (…) Fiecare dintre noi răspundem în fața lui Dumnezeu, răspundem în fața Justiției și răspundem în fața oamenilor care ne-au trimis în Parlament. Imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu, imunitatea este garanția ca un ministru să-și poată exercita în mod liber mandatul”, a afirmat Bodog, în cadrul dezbaterilor privind cererea DNA.

Procurorii DNA îl acuză pe Florian Bodog, că în perioadă mandatului de ministru, ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să își încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, dar procurorii au anunţat că au obţinut date privind comiterea de către fostul ministru a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în acest caz.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top