Biden, de acord cu cererea lui Putin privind discuții despre oprirea extinderii NATO către est

Politica externă a suferit mutații spectaculoase în ultimii ani! În primul rând este pusă în discuție seriozitatea întâlnirilor la nivel înalt în contextul „noii normalități”, în care liderii au devenit caricaturali, iar în cele din urmă, respectarea principiilor și textelor tratatelor internaționale pare să fi devenit facultativă.

Uite democrația, nu e democrația!

A devenit tot mai greu de stabilit legitimitatea unor așa-ziși lideri de pe prima scenă a politicii internaționale, iar în cazul de față, dacă legat de  președintele Putin pluteau o serie de presupuneri privind excesele de autoritate ce ar greva asupra corectitudinii alegerilor, iată că avem acum și un președinte american cu o legitimitate cel puțin îndoielnică și care încearcă să vorbească în numele unei democrații tot mai precare în partea de lume pe care o reprezintă.

Chiar făcând abstracție de modul în care s-au desfășurat alegerile din SUA, tot persistă o gravă discrepanță între ceea ce spune Joe Biden și ceea ce reprezintă Joe Biden. Mai reprezintă Joe Biden Statele Unite sau demersurile lui se aliniază politicilor celor de la Davos?

Democrația nu are nevoie de nici un alt atribut suplimentar, precum „democrație liberală” sau altele asemenea, riscând să ajungă un alt „fake”, la fel cum au ajuns deja știrile sau însăși diplomația. Dacă încă nu trăim în globalism, poate că ar fi momentul să ne întrebăm dacă mai există democrație și cine are legitimitatea necesară să vorbească în numele acestei democrații?

Potrivit Chartei ONU din 1945, care multă vreme a reprezentat un soi de Constituție mondială, „democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și participarea lor deplină la toate aspectele vieții lor.”

Cum ar veni, democrația reprezintă un drept sacru la autodeterminare și suveranitate, care deși se bazează pe un set comun de reguli și principii, poate îmbrăca haine diverse, astfel încât nu există un singur model de democrație care să fie proprietatea unei singure țări sau proprietatea unei emisfere, regiuni etc. Cum, în consecință, nu poate fi nici a Statelor Unite! Și chiar mai puțin proprietatea „Occidentului”.

Întâlnirea virtuală a președintelui american cu președintele Putin survine oarecum concomitent cu un alt „summit” dedicat tocmai democrației, unde Ungaria „nu s-a calificat” între 110 țări participante, dar din fericire americanii au șansa de a discuta cu parteneri care promovează democrații „autentice” precum în Pakistan, Congo etc.

Ca atare, la summit nu va putea exista o poziție comună a UE – care încă depinde de unanimitate! Chestiunea este cu atât mai discutabilă cu cât Ungaria este membră a UE, care la rândul ei este condusă de indivizi pe care nu i-a ales nimeni – în Comisia Europeană sau în Consiliu. Doar europarlamentarii sunt aleși, numai că ei nu au propriu-zis nici o putere, neavând abilitatea de a iniția legi!

Astfel că, în lipsa participării Ungariei, nici UE nu își va putea aroga dreptul de a vorbi în numele țărilor europene, fără a-și încălca propriile tratate!

Revenind însă la summit-ul ruso-american, mai merită menționat că are în vitrină „invazia” rusească din Ucraina. Care invazie? Cea pe care presa americană o crede iminentă la începutul anului viitor. Adică peste doar câteva zile! Numai că, aceasta se bazează pe argumente relativ debile, anume că președintele Putin și-ar fi mutat trupe dintr-o parte a Rusiei în altă parte a Rusiei, adică în interiorul propriilor frontiere, într-un stat suveran și independent…

Potrivit Kremlinului…

… cei doi președinți au discutat despre rezultatele summitului ruso-american din iunie 2021 de la Geneva. De asemenea, că s-au abordat chestiuni bilaterale.

În rest, Moscova vorbește despre „criza intra-Ucraineană”, iar Washingtonul despre „invazia rusească”.

„Președintele Rusiei a împărtășit exemple concrete pentru a ilustra natura distructivă a politicii Kievului de dezmembrare a pachetului de măsuri conforme Acordului de la Minsk și a acordurilor încheiate în formatul Normandia. El și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea serioasă cu privire la acțiunile provocatoare ale Kievului împotriva Donbass”, susține Kremlinul.

Așadar, Kremlinul se referă la acordul diplomatic din 2015 care urmărea să pună capăt luptelor din regiunea Donbas și care acord avea ca părți implicate Rusia, Ucraina și OSCE, cu medierea liderilor Franței și Germaniei. Dacă din punct de vedere diplomatic lucrurile păreau clare, s-a dovedit că singura parte care boicotează acordul este Ucraina, sprijinită de Statele Unite. Deci care ar fi acum interesul lui Biden?

Nimic nu poate egala grobianismul estimărilor „aliaților” (NATO, Ucraina și mai nou UE) care pândesc de peste gard ce se întâmplă în Rusia. Astfel, avem o presupusă împărțire între trupele rusești aflate pe teritoriul rusesc în vecinătatea graniței vestice și, mai spun „specialiștii”, alte trupe plasate în interiorul țării, care „ar putea susține invazia”!

Dincolo de discuțiile acestea care rămân la nivel de grădiniță, legat de felul în care își mută sau și-ar putea muta Rusia propriile trupe în interiorul propriilor granițe, mai avem elementul de „urgență”, justificat numai și numai de declarații iresponsabile ale unor indivizi care habar n-au despre ce vorbesc și construiesc scenarii după scenarii într-o presă tot mai tabloidizată care țipă după războaie.

Putin i-a spus explicit lui Biden că forțele ruse de pe teritoriul rusesc nu reprezintă o amenințare pentru nimeni!

Între timp, realitatea ne arată că cei care se agită la granița rusească sunt NATO, americanii și aliații lor din Ucraina sau din câteva țări precum Moldova sau România, care mai cred în povestea cu parteneriatul strategic.

Așa, în treacăt, armele SUA sunt interzise de Acordul de la Minsk pe linia frontului Donbas.

NATO trebuie să-și justifice existența

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, susține că „forțele rusești sunt aproape de Ucraina”. Singura problemă a acestei declarații rezidă în faptul că geografic Rusia și Ucraina se învecinează.

În fapt, problema nu o reprezintă președintele Putin sau Rusia, ci dorința NATO de a se extinde către Rusia, mai exact până la granițele Rusiei și de a-și plasa aici armament.

Evident, Rusia nu are cum să accepte un astfel de aranjament care ar putea să îi pericliteze siguranța. Ca atare, orice pas făcut de NATO e de presupus că va avea urmări în ceea ce privește dispunerea de trupe și de armament rusesc la granițe, în scop defensiv.

Cu toate discuțiile despre suveranitatea Ucrainei, NATO nu poate și nu va veni în ajutorul Ucrainei, care nu face parte din alianță. Proviziile suplimentare de arme (livrate prin interpuși) ar putea justificarea însă eventualele acțiuni militare ale Rusiei.

Principala armată NATO este cea americană. Însă, aceasta tocmai se reformează, încercând să devină tot mai „incluzivă”, astfel că ofițerii își asortează uniformele de camuflaj cu pantofiori roșii cu toc, iar în ceea ce privește trupa, devine tot mai problematic ca un soldat să se aplece după săpunul căzut pe jos la dușuri…

În ceea ce privește faptele de arme, „victorii” precum cea din Irak și din Afganistan încep să cântărească tot mai greu. Mai e, apoi, armata Turciei. Numai că, de la încercarea de a-l debarca pe Erdogan încoace, ezitările Turciei în a sprijini NATO par tot mai evidente. Iar Erdogan a achiziționat deja armament rusesc!

De partea opusă, Rusia are o armată tot mai puternică, cu o dotare care egalează, dacă nu depășește armata americană! Rămânând tot în registrul obiectivității, este evident că în Georgia au acționat rușii și nu „omuleții verzi”. Iar rezultatul s-a văzut! Ocuparea Crimeei și ulterior luptele din așa-zisele republici separatiste din estul Ucrainei au arătat tot o superioritate rusească. Nu în ultimul rând, în Siria, rușii au arătat că se descurcă suficient de bine cu oricare dintre părțile implicate, inclusiv cu turcii! Bilanțul sună un pic diferit… Mai avem faptul că orice escaladare a conflictului în zonă nu îi va privi deloc pe americani, ci pe pionii americanilor din zonă, Ucraina, Moldova sau România. Polonia, cel mai probabil, se va spăla elegant pe mâini, cu toată rusofobia ei, iar UE nu va ridica un deget!

Interese economice dictează!

Dacă americanii par interesați de resursele din Ucraina, par în schimb să fi abandonat ideea unei cooperări cu polonezii, acest parteneriat fiind al administrației Trump, de care actuala administrație încearcă să uite definitiv, renunțând și la proiectul de export de gaze în Europa. Între timp, nici polonezii nu par să mai aștepte minuni de la Washington, ci se uită cu tot mai mare interes către Asia.

Președintele Biden a spus că sancțiunile economice nu sunt un lucru nou, că sunt folosite de ceva vreme, însă „nu au niciun efect pozitiv nici pentru SUA, nici pentru Rusia”. Mai exact, sancțiunile sunt ca apa sfințită de când Putin și-a „de-dolarizat” economia!

Cu adevărat comice, așadar, au fost declarațiile consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, ulterior discuției dintre cei doi președinți: „Sancțiunile Statele Unite ar putea viza, de asemenea, cele mai mari bănci din Rusia și capacitatea Moscovei de a converti ruble în dolari”.

Rămânând în spațiul umoristic, merită consemnată și poziția subsecretarului de stat pentru afaceri politice, Victoria Nuland: „Dacă președintele Putin se îndreaptă asupra Ucrainei, ne așteptăm ca Nord Stream 2 să fie suspendat”. Având în vedere poziția ei privind UE din vremea „Maidanului”, nu este de mirare! Numai că nu Rusia e dependentă de UE din punct de vedere energetic.

Dacă interesele americane vizează mai curând China, cele europene sunt îndreptate preponderent către Rusia! Atât Germania, cât și Franța, dar și Austria, Ungaria sau Italia, au interese economice consistente în Rusia. Și nu sunt singurele! Astfel că, UE poate să emită comunicate belicoase, dar cu o economie zdrențuită și în pragul recesiunii, e greu de crezut că se poate angaja în vreun conflict (fie și economic) doar de dragul politicilor globaliste. Dacă la asta mai adăugăm și recenta umilire a președintelui Macron în afacerea cu submarinele destinate Australiei, s-ar putea spune că avem întregul peisaj al momentului actual.

Oficial, însă, Biden a vorbit cu liderii Marii Britanii, Germaniei, Franței și Italiei printr-o conferință telefonică. Joe Biden a spus că au convenit „să rămână în strânsă legătură cu privire la o abordare coordonată și cuprinzătoare ca răspuns la proliferarea militară a Rusiei la granițele Ucrainei”. Și, cu „strânsa legătură” vor și rămâne.

Dar, nici Statele Unite nu par în stare să ducă un război cu rușii, chiar presupunând că am uita de alianța acestora cu chinezii.

În mod paradoxal, cel mai avantajat de un eventual război ar fi Rusia! Și tocmai din acest motiv asistăm la tot circul produs în jurul chestiunii „invaziei”!

Cu ce ne-am ales?

Declarația SUA emisă după discuțiile Biden-Putin susține că cei doi lideri și-au însărcinat echipele să continue dialogul, canalele rămânând deschise.

Kremlinul a indicat că nu s-au realizat pași înainte pe parcursul întâlnirii virtuale Biden-Putin, care a durat două ore și s-a concentrat pe criza din Ucraina – într-o mare măsură o criză construită. Cei doi lideri au convenit să inițieze discuții la nivel inferior – de la guvern la guvern – cu privire la „liniile roșii” stabilite de Rusia.

Partea rusă mai spune că Biden a fost de acord să discute propunerea lui Putin de a genera garanții legale care să împiedice orice extindere ulterioară a NATO spre est. Putin a cerut, de asemenea, garanții că sistemele ofensive nu vor fi desfășurate în țările apropiate Rusiei.

Ca o ultimă observație, rămâne extrem de interesant că americanii nu sunt capabili să câștige nici măcar în astfel de „făcături” elaborate în timp și copios sprijinite de presă, ceea ce arată cu o și mai mare precizie care ar fi deznodământul în cazul unui conflict real cu Rusia. Așadar, acesta a fost „răspunsul puternic” – în scenariul unei escalade militare a Rusiei în Ucraina – de care Joe Biden a fost capabil.