Întrebată de ziariștii de la Lumea justiției, cu două zile în urmă, ce șanse are pentru a fi aleasă președinte al CSM, Gabriela Baltag a răspuns:„Mici!” „Dar în același timp, nu pot să nu cred în mine și să am speranța că voi lua măcar șase voturi și nu două, cum mi se tot spune".
Foto: Mihail Oprescu
Featured

Gabriela Baltag-două voturi, Andreea Chiș-3

Alegerile pentru viitorul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii s-au încheiat. Au candidat judecătoarele Gabriela Baltag și Andreea Chiș. Potrivit unor surse Q Magazine, prima a obținut două voturi, ce-a de-a doua trei. Numărul arată de câtă susținere se bucură cele două judecătoare în rândul colegilor.

Anticipând această situație, plenul CSM a votat ca până la alegerea unui nou președinte, Bogdan Mateescu, cel care conduce actualmente Consiliul, și al cărui mandat expiră la 6 ianuarie, să rămână interimar.

Într-un interviu pentru Lumea Justiției, Gabriela Baltag a vorbit despre tensiunile dintre membrii CSM, iar în proiectul cu care a candidat a explicat rolul pe care președintele acestui organism trebuie să îl aibă.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sa identifice solutiile cele mai bune pentru asigurarea desfasurarii corespunzatoare a sedintelor, inclusiv cele privind garantarea cvorumului minim, capacitatea manageriala fiind completata de insusirile pe care structura sa de judecator i le impune: echilibru, lipsa de partinire, deschidere, transparenta, calm, respect si, fireste, buna-credinta.

Cand toate acestea sunt indeplinite, exista sanse mari ca activitatea in Consiliu sa se desfasoare in conditii de normalitate, momentele ,,surpriza” ramanand simple amintiri sau piedici nereusite.

Nu o singura data, in toti acesti ani, a existat din partea noastra, a membrilor, dorinta de a genera ,,imprevizibilul” chiar daca procedurile legale existente au fost intotdeauna clare.

Divizarea societatii romanesti din ultima perioada ar fi probabil cel mai usor de analizat daca la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-ar realiza un studiu care sa poata explica, in primul rand, sursa conflictelor interne care au macinat incet institutia.

Suntem Consiliul ce a trecut de la o stare la alta cu o viteza de necrezut, care a construit si demolat in acelasi timp, a dovedit loialitate, dar a si tradat, fara nicio remuscare! Suntem Consiliul care a fost/este intr-o permanenta reevaluare a oamenilor, procedeelor, situatii ce nu aduc totdeauna armonie, dar mai ales incredere in interiorul institutiei si nici in exteriorul acesteia, arată Gabriela Baltag în proiectul său.

Declarația a fost făcută la o ședință a CSM la care a participat fostul ministru al Justiției, Stelian Ion

Săptămâna trecută, Nicolae-Andrei Solomon a fost desemnat de Secţia pentru procurori a CSM drept candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.

Andreea Chiș și judecătorul Bogdan Mateescu Foto: Mihail Oprescu

În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri ai CSM din partea societăţii civile.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top