Premierul Nicolae Ciucă a avut în această dimineață o videoconferință cu prefecții pe tema pregătirii unui set de măsuri, astfel încât, pe perioada sărbătorilor de iarnă, să intervină din timp dacă situaţia o va impune.
- Coaliția condusă de euroscepticul Rumen Radev câștigă zdrobitor alegerile din Bulgaria
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
La videoconferință au participat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, reprezentanţii structurilor teritoriale MAI, Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, Direcţiilor de Sănătate Publică.
„Instituţiile statului să se asigure că perioada imediat următoare, perioadă care include atât sărbătoarea Naşterii Domnului, cât şi pe cea de final de an, se va defăşura cu certitudinea, cu siguranţa că avem asigurat tot setul de măsuri, astfel încât să putem să acţionăm şi să intervenim dacă şi unde va fi nevoie. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră realizaţi complexitatea situaţiei generate de pandemia COVID-19, situaţie amplificată de situaţia meteorologică. Trebuie să recunoaştem că, până în acest moment, nu au fost probleme deosebite. Putem spune că vremea ne-a facilitat oarecum ansamblul de măsuri şi intervenţiile pentru care noi eram pregătiţi”, a transmis prim-ministrul.
Nicolae Ciucă a precizat că videoconferinţa a fost convocată pentru a putea fi identificate eventualele probleme şi să fie pregătite instrumentele necesare pentru a se putea interveni acolo unde este nevoie. „Să nu ne pripim ca de multe alte dăţi, când a trebuit să găsim soluţii de moment, fără să fi anticipat”, a precizat el.












































