Raisa, fetița de 11 ani care a decedat după ce un polițist a lovit-o în plin cu mașina pe trecerea de pietoni, a fost înmormântată astăzi. Sute de oameni, unii dintre ei care nu o cunoașteau, au plâns lângă sicriul alb în care zăcea trupul neînsuflețit. Ea a primit chiar o scrisoare emoționantă de la Cluj. Avocatul familiei, Adrian Cuculis, a declarat pentru Q Magazine că va cere despăgubiri record.

„Dragă Raisa,
Cu toate că nu te-am cunoscut niciodată, vestea morţii tale m-a întristat teribil. Am plâns pentru tine deoarece Dumnezeu a fost nedrept cu tine şi te-a luat prea repede dintre noi. Cu toate acestea ştiu că acum acolo unde eşti tu, în Rai, ne priveşti şi eşti mai fericită decât aici, pe Pământ. Părinţii tăi nu mai trebuie să plângă şi să fie trişti fiindcă ei nu te-au pierdut definitiv, ci te vor întâlni într-o zi sus în ceruri aşa cum îmi doresc să te întâlnesc şi eu.
Îl rog pe Dumnezeu să te ierte, dacă ai avut păcate şi să îţi ofere odihna veşnică. Şi eu sunt de aceeaşi vârstă cu tine, iar de azi eu te vor considera prietena mea şi îmi doresc să mă călăuzeşti pe mine şi pe toţi pe care îi iubeşti să facă tot ce e bine. Până când ne vom revedea sus în ceruri, trebuie să trăim cu speranţa că te vom vedea odată şi atunci vom fi cei mai fericiţi.
Cu cel mai mare drag, Popa Isabella din Cluj”.

Raisa și Marina erau prietene și colege la Școala gimnazială 192. Joi, 13 ianuarie, ele au fost spulberate pe o trecere de pietoni de pe strada Laminorului din sectorul 1 al Capitalei, de o mașină de Poliție. Șoferul avea o asemenea viteză încât martorii au declarat că Raisa, care a decedat, a fost aruncată la cca 50 de m de la locul impactului. Cealaltă fetiță se zbate între viață și moarte la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”.
Raisa era în clasa a V-a și visa să devină hairstylist, ca și mama ei. Era pasioantă de arte plastice și avea note mari la toate materiile.
Șoferul polițist s-a dat jos din mașină și a verificat cu piciorul trupul micuței care nu mai prezenta niciun semn de viață. Gestul inuman a fost interpretat de psihologul Mirela Zivari drept „frizare a patologicului”
„Noi oamenii putem să avem în situații surpriză o serie de reacție pe care să nu ni le controlăm foarte bine. Însă de cele mai multe ori în fața morții oamenii au o atitudine emoțională mult mai puternică, ceea ce noi nu am văzut în imaginile surprinse la fața locului. Cred că ne putem gândi la o structură în care orice tip de emoție ar fi doar în zona agresivității și a devalorizării totale a unei ființe, că vorbim despre un om, că vorbim despre un animal sau orice altceva.
Cred că testul psihologic pe care l-a susținu,t și sper să îl fi susținut, să ne aducă mai multe date despre această tipologie care frizează patologicul”, a declarat Mirela Zivari într-o emisiune la Antena 3.
Ea spune că este greu de înțeles cum cineva, îndiferent daca e polițist sau are o altă funcție, ar putea să verifice viața sau moartea unei ființe cu piciorul.
„Este ceva care vedem doar în filmele în care vorbim despre criminali, vorbim despre oameni care au un sadism extrem, extrem de puternic”, a mai spus psihologul Mirela Zivari.
Ce a declarat agentul de poliție
Informațiile pe surse judiciare obținute de Gândul devoalează detalii din declarația dată de agentul care se face vinovat și care, în urma deciziei unui judecător de punere sub control judiciar, a fost la dispoziție din Poliție.
Acesta ar fi spus anchetatorilor că le-a văzut pe cele două fetițe în ultimul moment pentru că, din sens opus, venea un autobuz, iar ele traversau prin spatele lui.
De asemenea, agentul a susținut că nu a încercat să mușamalizeze cazul, pentru că el este primul care a sunat la numărul de urgență 112 și că a fost șocat. Referitor la faptul că a împins cu piciorul victima, agentul de poliție a explicat că – dată fiind starea de șoc în care se afla – nu mai știe cum a reacționat.
Avocatul familiei: Putea fi cazul oricui dintre noi

Avocatul Adrian Cuculis, cel care apără familia Raisei, a declarat pentru Q Magazine că acesta putea fi cazul oricăruia dintre noi și că dacă nici după această tragedie nu se schimbă nimic în cadrul Poliției Române, atunci trebuie date jos de pe mașinile acestei instituții sintagma inscripționată pe ele „Siguranță și încredere”.
„Cazul tragic al fetiței de 11 ani putea să fie cazul oricui și arată din nou că sistemele și mai ales cel al MAI funcționează într-o logică greșită.
Oameni slbi pregătiți, rău intenționați sau cu experiență îndoielnică și în sfidarea legii, dar și a uniformei, se urcă la volanul unor autospeciale și ajung să provoace accidente mortale cu copii.
Ancheta o să scoată la iveală în cele din urmă că polițistul circula cu viteză excesivă nepermis de mare chiar și pentru anumite drumuri județene, viteză pe care el o practica în localitate, și în zona de acțiune a indicatorului de maximum 30 km/h, în contextul proximității unei școli, dar și a unor treceri de pietoni succesive.
Este clar că vor fi de făcut mai multe audieri. Este de neînțeles cum un polițist poate să verifice semnele vitale ale unei victime cu bocancul, iar mai apoi, confruntat de opinia publică, îmbrâncește jurnaliștii și apoi o ia la fugă. Simple declarații că a făcut acest gest de a mișca trupul fetei cu bocancul s-a transformat încă de aseară în probă materială la dosarul cauzei, în urma audierii unuia dintre martori, audiere la care am și participat. Probabil că se vor solicita daune record pentru tot ceea ce înseamnă nivelul daunelor cerută vreodată în România, dar acest fapt nu o va aduce înapoi pe micuță, dar dă sens, cumva, unor proiecte viitoare în memoria ei.
Ancheta cel puțin va releva șirul lung de erori ,dar și de lucruri făcute fără reglementări clare. În mod clar nu va justifica misiunea fapta polițistului și nici faptul că avea girofarul pornit sau că trebuia să ducă niște citații pentru care nu există niciun fel de urgență.
Sunt de părere că sunt puține cuvinte de spus în fața unei asemenea tragedii. Dar dacă nici după o asemenea durere colectivă nu se întâmplă ceva din punct de vedere organizațional în cadrul Poliției, sintagma siguranță și încredere nu-și mai are niciun sens pe mașinile de poliție.
Urmează în perioada următoare să fie făcut o expertiză de dinamică a accidentului. Deja știm că polițistul este pus sub control judiciar, dar și alte audieri cu prilejul cărora vom afla de fapt ce este cu permisul acela de Anglia.” a explicat Cuculis pentru Q Magazine.















































