Ministrul de Externe român le-a spus omologilor săi că Europa trebuie să limiteze dependența de resursele provenite din Rusia care le folosește ca armă de șantaj
Foto: Mihail Oprescu, Q Magazine
Actual

Bogdan Aurescu a condamnat amenințarea lui Putin cu arme nucleare

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat ferm, duminică, anunţul Rusiei privind punerea în alertă a capacităţilor sale nucleare, informează MAE într-un comunicat de presă.

Ministrul Aurescu a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe (CAE), în format videoconferinţă, aceasta fiind cea de a patra reuniune a miniştrilor afacerilor externe ai Uniunii Europene din această săptămână.

„Reuniunea a avut pe agendă noul pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei, ca urmare a continuării agravării situaţiei de securitate din Ucraina, precum şi răspunsul UE la cererea de asistenţă adresată de Ucraina în vederea creşterii rezilienţei acestui stat. Şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a condamnat ferm anunţul de astăzi al Rusiei privind punerea în alertă a capacităţilor sale nucleare, care poate fi echivalat cu ameninţarea cu folosirea armelor nucleare”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul politic ferm pentru noul pachet ambiţios de sancţiuni extinse la adresa Rusiei, prezentat de Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă, în conformitate cu angajamentul politic al liderilor europeni. Pachetul vizează inclusiv deconectarea anumitor bănci ruseşti de la sistemul SWIFT, restricţii suplimentare pentru Banca Centrală a Rusiei, listări individuale la adresa unor oligarhi, închiderea spaţiului aerian al UE pentru aeronavele ruseşti, folosirea Fondului European pentru Pace pentru finanţarea asistenţei militare pentru Ucraina, precum şi interzicerea unor mass-media de propagandă ruseşti.

Ministrul român a susţinut şi importanţa adoptării unor măsuri restrictive similare care să vizeze Belarus, ţinând cont de răspunderea acestui stat pentru contribuţia sa la agresiunea rusă asupra Ucrainei, dar şi pentru evitarea unor posibile eludări de către Rusia a unor efecte ale sancţiunilor.

„Totodată, ministrul afacerilor externe român a menţionat măsurile luate deja la nivel naţional privind interzicerea spaţiului aerian românesc pentru zborurile operate de companii aeriene ruse, încă de sâmbătă, 26 februarie, respectiv decizia de retragere a ţării noastre din Banca Internaţională de Investiţii (BII) de la Budapesta şi Banca Internaţională pentru Cooperare Economică (BICE) de la Moscova, ambele susţinând interesele financiare şi influenţa ruse”, se mai menţionează în comunicat.

Bogdan Aurescu a reiterat necesitatea continuării coordonării strânse a UE cu SUA, Marea Britanie şi Canada pentru a maximiza potenţialul de descurajare a măsurilor adoptate împotriva Rusiei şi a susţinut măsurile de asistenţă militară propuse de UE pentru armata ucraineană din Fondul European pentru Pace, exprimând disponibilitatea României de a facilita implementarea acestor măsuri.

El a evidenţiat că România are cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre statele membre şi a prezentat măsurile luate privind facilitarea fluxului cetăţenilor ucraineni de la frontieră, punând totodată accentul pe necesitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova, atât în ceea ce priveşte gestionarea refugiaţilor ucraineni, cât şi în cazul unei eventuale noi crize energetice

„De asemenea, având în vedere recentele acţiuni ale forţelor ruse în proximitatea centralei nucleare de la Cernobîl, ministrul Aurescu a exprimat sprijinul pentru convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică”, a mai anunţat MAE.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat, duminică, ca arsenalul nuclear al țării să fie pus în alertă ridicată după ce a catalogat drept „agresive” anunțurile țărilor NATO, potrivit Interfax.

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu și șeful Statului Major, Valeri Gherasimov, potrivit unui clip video făcut public de Kremlin și citat de Interfax.

„Liderii statelor NATO își permit declarații agresive la adresa țării noastre, de aceea ordon Ministrului Apărării și șefului Statului Major să transfere arsenalul nuclear al Armatei Ruse în stare de alertă ridicată”, a spus Putin.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top