India contestă metodologia unui studiu ce urmează să fie publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care întocmeşte un nou bilanţ al victimelor COVID-19 la nivel mondial şi care revizuieşte la cel puţin patru milioane bilanţul deceselor din India, informează Agerpres.
- Blocul Național Sindical solicită retragerea imediată a proiectului legii salarizării
- Institutul Național al Magistraturii: Tot mai puțini tineri își mai doresc să devină judecători și procurori
- Noua practică bruxelleză: lobby mascat pe lângă oficialii europeni prin intermediul presei
- Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
- Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
Cifrele oficiale publicate de autorităţile indiene arată 520.000 de decese din cauza pandemiei de coronavirus, al treilea cel mai ridicat bilanţ al deceselor asociate COVID-19 din lume, după Statele Unite şi Brazilia.
Potrivit informaţiilor apărute în New York Times (NYT) săptămâna trecută, New Delhi a blocat de câteva luni publicarea unui studiu OMS, potrivit căruia aceasta cifră ar fi de opt ori mai mare.
Reacţionând la articolul apărut în NYT, Ministerul indian al Sănătăţii susţine că modelul matematic folosit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este „discutabil” şi „nedovedit statistic”.
Potrivit ministerului, India şi-a exprimat îndoielile prin mai multe comunicări şi întâlniri oficiale începând din noiembrie.
„Nu am primit încă un răspuns satisfăcător din partea OMS”, a adăugat ministerul.
Studiul OMS corespunde calculelor similare publicate de revista Lancet luna trecută şi cu un studiu publicat în februarie în revista Science, care menţionează cel puţin 3,2 milioane de decese asociate COVID-19 în India.
Autorităţile indiene au contestat anterior metodologia studiilor publicate de Lancet şi Science.
India rămâne afectată de valul de coronavirus din primăvara lui 2021. La apogeul pandemiei, în mai, India a înregistrat peste 400.000 de noi contaminări şi aproximativ 4.000 de decese pe zi.















































