Featured

Guvernul vrea să-l lase pe Ion Iliescu fără certificat de revoluționar din cauza unei funcții avute în 1971

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a demarat procedura privind retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.

Într-un document transmis Asociaţiei 21 Decembrie, Secretariatul de stat informează că a luat în discuţie o adresă înaintată de organizaţie privind îndeplinirea de către Ion Iliescu a condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite.

Potrivit documentului, „comisia în unanimitate a constatat atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953 unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR”.

„Având în vedere faptul că, în perioada 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM”, se completează în documentul citat.

Conform acestuia, „în unanimitate, s-a decis de către membrii comisiei (…) transmiterea către Serviciul Juridic a unui exemplar din procesul verbal, în vederea demarării acţiunii în anulare a certificatului în instanţa de contencios administrativ, iar ulterior pronunţării de către instanţă a hotărârilor judecătoreşti de anulare transmiterea unei adrese către Serviciul pentru revoluţionari pentru retragerea titlului”.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a transmis secretariatului de stat o adresă cu privire la îndeplinirea condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite de către Ion Iliescu.

Deputatul PNL Florin Roman a fost iniţiator al proiectului de modificare a Legii nr 341/2004, în colaborare cu Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Marian Moroşanu – “Ceauşescu”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top