„Este o situație anormală!” a declarat premierul Marcel Ciolacu referindu-se la faptul că s-a ajuns că bursele de merit să fie acordate și celor cu media 2.
- Deputat USR: În mod oficial, Nicușor Dan este idiotul util al PSD Grindeanu și sluga Securistanului!
- Veştea, primul mesaj către liberali: Nu e o amenințare!
- Tomac „ne-a îmbrățişat” şi-a plecat. Liberalul Adrian Veştea, nominalizat de Nicuşor Dan. Bolojan: Un act ostil, o încercare de a rupe PNL
- Simona Halep s-a retras. „Nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit”
- Acum 3 ani, România avea cea mai ieftină benzină din Europa. Azi e la nivelul din cele mai scumpe state membre UE
„Am văzut situaţia total anormală, prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuţie cu doamna ministru Deca şi cu sindicatele din învăţământ şi sperăm, cât mai repede, să avem o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară. Să fie o distincţie foarte clară între bursa de merit şi bursele sociale, care au destinaţie în primul şi în primul rând pentru a reduce abandonul şcolar”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.
Declarația de astăzi a premierului a venit după ce Ministerul Educației a solicitat Inspectoratelor Școlare situația privind fiecare categorie de burse. În ceea ce privește bursele de merit, s-a cerut în mod expres defalcarea pe medii.
De asemenea, în urmă cu două zile, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc, declara că zeci de elevi de clasa a IX-a din judeţul Botoşani, care fie nu au obţinut media 5 la Evaluarea Naţională, fie nu au susţinut acest examen, primesc burse de merit.
Potrivit acestuia, astfel de cazuri au apărut începând cu anul şcolar în curs, ca urmare a apariţiei Ordinului ministrului Educaţiei 6.238 din 8 septembrie 2023 privind acordarea burselor de merit, care prevede că 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase beneficiază de bursă de merit. El a recunoscut că printre elevii de clasa a IX-a care primesc burse de merit se află şi elevi care au încheiat anul trecut cu media 2 şi care nu au susţinut Evaluarea Naţională. De asemenea, a admis că Ordinul privind acordarea burselor de merit dezavantajează elevii de la colegiile performante, acolo unde elevi cu 9,40 nu au obţinut bursă de merit. Cuantumul bursei de merit în anul şcolar 2023 – 2024 este de 450 de lei/lună.
„Ierarhia este realizată în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de elevi în anul şcolar 2022 – 2023, excepţie făcând clasa a IX-a, la care se ia în considerare media de admitere, respectiv media notelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională. În situaţia în care, într-o clasă, nu sunt suficienţi elevi înscrişi pe baza mediei de admitere, care să acopere procentul de 30%, lista a fost completată cu elevii care nu au susţinut Evaluarea Naţională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V – VIII. Drept urmare, posibilitatea de a acorda bursă de merit unui elev cu medie mai mică de 5 poate fi luată în considerare doar în cazul elevilor din clasa a IX-a. În judeţul Botoşani, există clase la care procentul de 30% din efectivul colectivului de elevi s-a realizat şi prin adăugarea celor care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională”, a explicat Suruciuc.
















































