Guvernul începe consultările cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.
- Nicușor Dan, mesaj de susținere pentru Eugen Tomac: Fac apel la responsabilitatea partidelor politice!
- 84% din totalul judecătorilor în funcție spun că atacurile din ultimul an au ca scop schimbarea unor persoane aflate în funcții-cheie ale sistemului judiciar
- Eugen Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis!
- Pentru prima dată, România contribuie la o cercetare europeană despre educația caracterului
- CCR amână decizia în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților privind conflictul juridic dintre Parlament și Guvern
„Având în vedere intenţia Guvernului de a finaliza calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare – 2024, luni, 1 iulie, vor avea loc consultări cu partidele politice, la Palatul Victoria, după următorul program: 10,00 – USR; 11,00 – AUR; 14,00 – UDMR; 15,00 – SOS, 16,00 – Grupul Minorităţilor Naţionale şi 17,00 – PUSL. De asemenea, marţi, 2 iulie, va continua dialogul cu reprezentanţii altor formaţiuni politice”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Din partea Guvernului, vor participa la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.















































