UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a propus luni pe ministrul de externe demisionar Stéphane Séjourné drept comisar european “axat pe chestiuni de suveranitate industrială, tehnologică şi competitivitate europeană”, după demisia din cursul dimineţii a lui Thierry Breton.
- PSD asigură că moțiunea va trece. Parlamentarii PNL, USR și UDMR vor fi prezenți, dar nu vor vota
- Ana Blandiana și Zbigniew Herbert, între destin și premiu
- „Criminalitatea este în creștere în întreaga UE, iar în multe privințe are chip de copil”
- Proiectul Neptun Deep: încep lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
- Va fi Chivu al treilea „Mag”, după Herrera și Mourinho?
Știrea inițială Comisarul european francez Thierry Breton a demisionat luni și a acuzat-o pe Ursula von der Leyen, că l-a subminat și că a acționat „pe la spatele său” pentru a încerca să-l convingă pe președintele Macron să renunțe la el.
„Acum câteva zile, în ultima etapă a negocierilor privind componența viitorului colegiu, ați cerut Franței să îmi retragă numele – din motive personale pe care nu le-ați discutat direct cu mine în niciun caz”, a scris Breton într-o scrisoare către von der Leyen, pe care a postat-o pe X.

Mișcarea este, în opinia celor de la Politico, o întorsătură explozivă și neașteptată în tranziția post-electorală a puterii UE, care a fost deja împiedicată de politicile naționale și de încercarea lui von der Leyen de a forma un colegiu de comisari echilibrat din punct de vedere al genului. Până în prezent, țări precum Slovenia și România și-au retras candidații bărbați sub presiunea lui von der Leyen, înlocuindu-i cu femei.
„În ultimii cinci ani, m-am străduit neîncetat să susțin și să promovez binele european comun, mai presus de interesele naționale și de partid. A fost o onoare”, a scris Breton în scrisoarea sa.
„Cu toate acestea, în lumina acestor ultime evoluții – o nouă mărturie a unei guvernanțe discutabile – trebuie să concluzionez că nu-mi mai pot exercita atribuțiile în cadrul Colegiului”, a scris el.
Breton a acuzat-o pe von der Leyen că a promis că oferă Franței un portofoliu mai influent dacă Macron schimbă candidatul, o tactică aplicată și în cazul țărilor membre UE mai mici.
Potențialul portofoliu al Franței în viitoarea Comisie Europeană a tensionat în ultimele zile relația dintre Paris și Bruxelles.
„Franța nu este mulțumită de domeniul portofoliului alocat lui Thierry Breton”, a declarat un înalt oficial francez din partidul lui Macron, înainte de a lua în vizor zvonurile potrivit cărora comisarul ales de Italia ar primi un post râvnit în domeniul economiei.
Între Breton și von der Leyen au existat, în ultimii cinci ani, multe discuții în contradictoriu și tensiuni majore pe diferite teme.
Mutarea lui Breton înseamnă că Parisul va trebui să desemneze un nou candidat pentru funcția de comisar.
Comisarul francez a anunțat anterior anunțul printr-o postare criptică pe rețelele sociale.

Fotografia postată de Thierry Breton pe eețeau X a fost însoțită de următorul mesaj: „Portretul meu oficial pentru următorul mandat al Comisiei Europene”
Von der Leyen ar fi trebuit să se întâlnească săptămâna trecută cu președinta Parlamentului European, Roebrta Metsola, și cu liderii diferitelor facțiuni politice, după care era de așteptat să anunțe public componența viitorului executiv comunitar.
Întâlnirea a fost amânată pentru săptămâna această săptămână.
În opinia multor oficiali UE, Von der Leyen s-a concentrat prea mult pe echilibrul de gen fără a avea instrumentele necesare pentru a atinge acest obiectiv.












































