Jurnalista şi scriitoarea americană Anne Applebaum, care deţine şi cetăţenia poloneză, crede că Europa ar trebui să înceteze să se mai bazeze pe Statele Unite, informează Agerpres.
- Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional
- Topul libertății presei: România, locul 49 mondial. Ce state africane o depășesc
- Q Magazine face-to-face with Alexandru Balan. Pawn. Spy. Traitor.
- Din fabrica Philip Morris România de la Otopeni spre 54 de țări, pe 5 continente
- Putin și Trump, convorbire telefonică „prietenoasă, sinceră și practică”
Applebaum, care a câştigat Premiul Pulitzer pentru cartea sa „Gulag. O istorie”, despre sistemul lagărelor de muncă din perioada Uniunii Sovietice, a declarat la Târgul de carte de la Frankfurt că, pentru ca Europa să-şi menţină statutul de fief al democraţiei liberale, trebuie să se pregătească să facă acest lucru pe cont propriu.
Scriitoarea, în vârstă de 60 de ani, a vorbit şi despre apropiatele alegeri prezidenţiale din SUA, apreciind că rezultatul este incert, dat fiind că respectiva cursă este prea strânsă.
Totuşi, Applebaum a insistat pe nevoia ca Europa să-şi pregătească un plan de rezervă pentru autoapărare şi stabilitate economică, indiferent de cine va fi câştigătorul scrutinului din 5 noiembrie, democrata Kamala Harris sau republicanul Donald Trump.
Applebaum s-a născut într-o familie evreiască în Washington în 1964. Ea este căsătorită cu ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski.












































