Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT debutează miercuri, iar până pe 14 aprilie cinefilii vor putea urmări o selecţie a celor mai bune scurt şi mediu metraje realizate în ultimii doi ani în cinematografia românească şi internaţională.

Cultură

A 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT începe la Cinema Studio


Gala de deschidere va avea loc la Cinema Studio, de la ora 19.00, şi va fi urmată de primul calup de filme din Competiţia NexT 2013, potrivit organizatorilor.

În concurs vor intra 23 de filme provenind din 16 ţări, alese din peste 1.200 de înscrieri.

Directorul artistic al festivalului, Andrei Gorzo, şi co-selecţionera sa, Irina Trocan, spun despre competiţie că “este una care menţine echilibrul între estetici populare şi estetici inovatoare, între filme deja aplaudate la cele mai importante festivaluri internaţionale (dar prezentate în premieră în România) şi filme care abia încep să fie descoperite”.

Filmele alese în competiţie se vor lupta pentru Trofeul NexT, acordat pentru cel mai bun film, Premiul “Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie, Premiul “Andrei Toncu” pentru cea mai bună coloană sonoră (toate trei oferite de ArCuB), Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc (oferit de ShortsTV şi Abis Studio), Premiul publicului pentru film străin (oferit de Sony) şi Premiul publicului pentru film românesc (oferit de Cocor Media Channel).

Juriul este format din Chris Tidman (UK, Shorts International), Roar Skau Olsen (Suedia, sound designer), Michele Driguez (Franţa, Festival du Film Mediterraneen), Herve Le Phuez (Belgia, Festival du Film Francophone de Namur) şi Radu Jude (România, regizor de film).

Ca în fiecare an, agenda NexT va cuprinde programul de competiţie şi secţiunile deja tradiţionale ale festivalului: Semaine internationale de la critique (secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes), Short Matters! (scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în anul precedent), Oscars Night (scurtmetrajele de ficţiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în anul în curs), Festival Friends / Prietenii Festivalului (program prezentat de HBO), NexT Generation şi Cristi & Otto (programul dedicat filmelor realizate de regizorul Cristian Nemescu şi sound-designer-ul Andrei Toncu).

Nu va lipsi nici programul NexT Kids, cu o selecţie de filme şi activităţi dedicate celor mici. Acestor secţiuni li se adaugă programele speciale de anul acesta – Comedy Night şi Focus: Aubagne.

Agenda Festivalului de Film NexT include şi o serie de seminarii pe teme de regie de film şi sound design, cărora li se adaugă seminarii de marketing, post-producţie, imagine, o prezentare a strategiilor de promovare a compoziţiei muzicale pentru film, implementate de Festivalul de Film de la Aubagne, o prezentare a noilor perspective de finanţare ale Programului Media şi o prezentare a drumului către Oscaruri al scurtmetrajelor, dar şi al festivalurilor care califică scurtmetrajele pentru lista scurtă de nominalizări la cele mai râvnite premii ale industriei de film.

Proiecţiile şi seminariile NexT vor avea loc la Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Patria şi Cafe Verona Cărtureşti.

Anul acesta, NexT va ajunge simultan şi în trei oraşe din ţară – Iaşi, Cluj şi Braşov – unde va prezenta proiecţii cu programul de suflet al Festivalului – Cristi & Otto. Filmele realizate de Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, în memoria cărora a luat naştere Festivalul de Film NexT, vor putea fi văzute pe 10, 11 şi 12 aprilie la Braşov, iar în Cluj şi în Iaşi, pe 10 aprilie.

Biletele şi abonamentele pentru proiecţiile Festivalului de Film NexT pot fi achiziţionate online de pe www.eventbook.ro şi de la Librăria engleză Anthony Frost, iar în timpul evenimentului şi de la casele de bilete ale cinematografelor Studio, Corso şi Patria.

Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor din România.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţei sale Regale Principesa Margareta a României.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top