Zara Phillips, a 13-a în ordinea de succesiune la tron, a ajuns la nuntă cu cinci minute întârziere şi le-a zâmbit îndelung fotografilor şi admiratorilor care o aşteptau în apropiere de Canongate Kirk.

Stiri

A doua nuntă regală a Marii Britanii: Zara Phillips s-a căsătorit

Situată în cartierul istoric din Edinburgh, această biserică cu ziduri pictate în alb şi albastru, de dimensiuni modeste, este sediul parohiei oficiale de pe domeniul pe care Elizabeth a II-a îl deţine în Scoţia.

Uşile Canongate Kirk au fost închise pentru presă şi public, însă sute de admiratori au asistat la venirea şi plecarea de la biserică a familiei regale.

Mireasa în vârstă de 30 de ani a arătat impresionant într-o rochie de culoarea fildeşului, cu trenă scurtă. Rochia a fost semnată de designerul Stewart Parvin, potrivit purtătorului de cuvânt al nepoatei reginei Marii Britanii.

La rochia de mireasă, Zara Phillips a asortat o diademă şi un voal alb din mătase. Totodată, în buchetul purtat de mireasă au predominat calele albe.

De cealaltă parte, mirele Mike Tindall, în vârstă de 32 de ani, nu a purtat kilt, aşa cum anticipaseră mai mulţi comentatori ai evenimentului, ci un morning coat, cu jachetă neagră şi pantaloni gri.

La ceremonia, care nu s-a dorit a fi o altă “nuntă a secolului” – expresia cu care a fost descrisă în toată presa internaţională nunta dintre William şi Kate – au participat familiile şi apropiaţii cuplului.

Astfel, printre invitaţii la ceremonia care s-a întins pe o durată de circa 45 de minute s-au numărat regina Elizabeth a II-a şi ducele de Edinburgh, prinţesa Anne (mama Zarei) şi căpitanul Mark Phillips (tatăl miresei), prinţul Charles şi soţia lui, Camilla Parker-Bowles, Catherine, ducesa de Cambridge, şi soţul ei William, ducele de Cambridge, dar şi prinţul Harry. Totodată, printre invitaţii mirelui la ceremonie s-au numărat şi unii dintre cei mai cunoscuţi jucători de rugby din Marea Britanie.

Prinţesa Anne, mama miresei, a fost printre primii membri ai familiei regale care au sosit la biserică, purtând o jachetă cu imprimeu floral şi o fustă portocalie plisată.

Ducesa de Cambridge, despre care se credea că va atrage atenţia publicului chiar mai mult decât mireasa, a purtat o ţinută ivorie din jacard şi o pălărie accesorizată cu flori.

Prinţul Charles a optat pentru un costum gri, în timp ce soţia sa, Camilla Parker-Bowles, a purtat o ţinută de culoarea mentei şi o pălărie extravagantă.

Regina Elizabeth a II-a a fost ultimul invitat care a sosit la ceremonie şi a purtat o ţinută de culoarea piersicii, la care a asortat o pălărie în aceeaşi nuanţă.

Domnişoarele de onoare de la nuntă au purat rochii bleu deschis, în timp ce prinţesa Beatrice a ales o ţinută în nuanţe electrice de albastru, iar sora sa, prinţesa Eugenie, a purtat o rochie maro şi o jachetă crem.

Zara Phillips a anunţat că după nuntă îşi va păstra numele de famile şi nu îl va lua pe cel al soţului, aşa cum este tradiţia.

Căsătoria Zarei Phillips cu Mike Tindall la Edinburgh marchează prima nuntă regală în ultimii aproape 20 de ani din Scoţia. Cel de-al doilea mariaj al prinţesei Anne, mama Zarei, cu Timothy Laurence a fost precedenta nuntă regală ţinută în Scoţia, în 1992.

Zara, crescută departe de presiunea şi eticheta de la Palatul Buckingham, a ales să calce pe urmele mamei sale, prinţesa Anne. Fiica reginei Elizabeth a II-a a ales să-şi petreacă a doua lună de miere, cu viceamiralul Timothy Laurence, în Scoţia, departe de camerele jurnaliştilor, după o primă căsătorie intens mediatizată ce a avut loc la Westminster, cu căpitanul Mark Phillips.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top