Un moment tragic pentru comunitatea oamenilor de cultură din România! Istoricul și academicianul Șerban Papacostea a murit, la venerabila vârstă de 89 de ani.
Omul care s-a întâlnit cu „istoria”
Șerban Papacostea a murit vineri (n.r. 6 aprilie), ne anunță surse oficiale de la Academia Română. Istoricul și academicianul român va rămâne în istorie pentru faptul că s-a întâlnit cu unii dintre cei mai influenți oameni din lume. De la lideri politic și militari, până la istorici și academicieni cu renume, Șerban Papacostea i-a cunoscut pe toți și a avut de spus câte ceva despre fiecare în parte.
Citește și: Povestea celui mai important edificiu din România!
Într-unul din interviurile acordate presei, Șerban Papacostea a mărturisit inclusiv că l-a văzut pe Hitler la mai puțin de 10 metri depărtare. „Puteam să mă duc să-l bat pe umăr”, spunea regretatul istoric, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Adevărul. Totodată, el a cunoscut-o și pe Regina Maria, atunci când se aflau amândoi la un concert de muzică clasică, în anul 1937: „Îmi pare bine că în familia Papacostea sunt şi băieţi frumoşi, nu numai fete frumoase”, ar fi spus Regina despre tânărul care avea să devină un simbol al României.
Cine a fost Șerban Papacostea?
Născut la 25 iunie 1928, Șerban Papacostea a fost un reprezentant de seamă al generației interbelice și o victimă tragică a ororilor comunismului. Așa a fost să fie că în anii comunismului, în perioada studenției, Ștefan Papacostea a fost deportat de liderii acelor vremuri. El a fost arestat pe motiv că era burghez, după ce autoritățile au decis să închidă bibliotecile străine și să-i adune pe toți cei care aveau legături cu acele locuri. Așa a ajuns Șerban Papacostea la Jilava și de acolo la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Citește și: Cele mai importante nume ale ultimilor 100 de ani!
După ce a scăpat de ororile lagărului de muncă forțată, Papacostea și-a dedicat viața culturii, astfel încât este remarcat pentru mai multe opere de valoare. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Urmează alte titluri importante, precum „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) și „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol“ (1994).
Șerban Papacostea a fost unul dintre absolvenții Facultății de Litere și Filozofie din București, iar lucrarea sa de doctorat a avut tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718 – 1739)”.
Citește și: Povestea evenimentului care va schimba scena de artă din România
A lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954 – 1957), iar următorii peste 50 de ani de viață i-a dedicat cercetărilor științifice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990 – 2001.
Anunțul a fost făcut de Academia Română
Anunțul tragic al decesului acestui om de geniu a venit din partea Academiei Române, reprezentanții căreia au scris: „Vestea stingerii din viaţă a academicianului Şerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat şi cărora le-a fost un model de exigenţă ştiinţifică şi înaltă morală”.
Ceremonia de înhumare va avea loc marţi (n.r. 10 aprilie), la ora 13.00, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.














































